Graniţa dintre scumpirea forţată pe lanţul de distribuţie şi adaosul comercial rezonabil este dată de profitul pe care consumatorii sunt dispuşi să-l ofere detailiştilor. Există produse care poartă doar un plus de 60-70% al preţului, în timp ce altele se scumpesc exagerat după ce parcurg drumul de la poarta fabricii la raftul magazinului.
Laptele pleacă de la fermă cu mai puţin de un leu litrul şi ajunge în sacoşa cumpărătorului din hipermarket cu peste patru lei. Pescarul îşi vinde prada „la prima mână", de pe baltă, cu mai puţin de 10 lei kilogramul - consumatorul final ia peştele, congelat, din market, cu 25-35 de lei. Carcasa de porc iese din abator cu 5-7 lei/kg, în timp ce file-ul ni se vinde tranşat, în măcelării, cu 15-18 lei/kg. Gresia şi faianţa ajunge în magazin la preţuri de două-trei ori mai mari decât plecase din fabrică sau intrase în ţară, din import.
Practic, fiecare produs parcurge o pantă ascendentă a preţurilor intermediare, mai mult sau mai puţin abruptă, până să ajungă la consumatorul final. Cum ne dăm seama dacă avem de-a face cu un adaos corect şi de unde începe specula? „Adevărul" vă prezintă, în acest sens, câteva sfaturi din partea specialiştilor. Dacă un angrosist sau chiar şi un detailist (care vinde cu amănuntul) are capacitatea de a stoca mai multă marfă, adică deţine cel puţin un depozit de dimensiuni medii, cu toate condiţiile de stocare asigurate, acesta are şi posibilitatea de a păstra preţul mic.
Comercianţii pot să atenueze şocurile
„Cumpărând în cantităţi mari de la producător, pentru că poate stoca marfă în cantităţi semnificative, angrosistul corect poate obţine preţuri mai bune, iar după el nu mai urmează decât un mic adaos necesar acoperirii costurilor de operare şi realizării profitului. În industria alimentară, marja de profit se situează undeva la 7%-8% şi cea mai mare parte din bani