Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sucevenii au depus dosare peste limită la „Casa Verde“

Publicat in Adevarul, marți 19 iulie 2011 ·

Agenția pentru Protecția Mediului a înregistrat 902 dosare, cu o valoare de 5.416.217 lei, din care 701 sunt pentru panouri solare, 192 pentru centrale termice şi nouă pentru pompe de căldură geotermală.

Sucevenii au solicitat în număr mare finanţare pentru instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă. Suma alocată judeţului nostru, 3.175.296 lei, a fost epuizată cu circa două săptămâni înainte de termenul limită impus de programul „Casa Verde“, însă Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Suceava a continuat să înregistreze cererile până pe 15 iulie.

„Avem la un total de 902 dosare, cu o valoare de 5.416.217 lei, din care 701 sunt pentru panouri solare, 192 pentru centrale termice şi nouă pentru pompe de căldură geotermală. Sunt şanse să primim o suplimentare de fonduri pentru că în alte judeţe au mai rămas fonduri“, a declarat Iluţă Cocriş, şeful APM Suceava, precizând că realocarea de fonduri urmează să aibă loc zilele acestea.

Finanţarea se acordă după criteriul „primul venit, primul servit“, iar un solicitant poate beneficia de până la 6.000 de lei pentru achiziţionarea panourilor solare sau pentru o instalaţie de producere a energiei termice pe bază de peleţi ori biomasă şi de maximum 8.000 de lei în cazul pompelor de căldură. După aprobarea dosarului iniţial, beneficiarul trebuie să încheie un contract de execuţie cu o firmă de specialitate, la alegere, îşi face investiţia, iar după ce trimite toate facturile şi chitanţele banii îi vor fi decontaţi de Fondul de Mediu.

„Anul trecut am avut 459 de dosare, din care au fost aprobate 412, iar 353 de beneficiari au semnat contractele. Dintre acestea, 159 sunt depuse deja pentru decontare. Este un bilanţ foarte bun. Cei care au depus dosarele în această ediţie a programului vor primi răspunsurile în toamnă, pentru că evaluarea durează“, a spus Iluţă Cocriş. @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Obiceiuri și tradiții de Înălţarea Domnului

Ziua Constanta acum 20 minute
Înălţarea Domnului la cer este o mare sărbătoare creştină. Totul se bucură în această sfântă zi: oamenii, care participă la Sfânta Liturghie şi petrec apoi, bucurându-se împreună cu familia şi prietenii, codrii şi câmpurile înverzite, holdele de grâ

"Gladiator 2" - Primele imagini cu Paul Mescal în costum de războinic roman pe platoul de filmare

News.ro acum o ora
Primele imagini cu actorul irlandez Paul Mescal pe platoul de filmare al peliculei "Gladiator 2", în care joacă rolul principal, au fost publicate, marţi, de Daily Mail. El apare pentru prima dată în costumul lui Lucius, copilul din primul film. Fot

Cod galben de inundaţii după ploile din ultimele zile în Sibiu şi Braşov

Mediafax acum 2 ore
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum o ora
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Norvegia a descoperit cel mai mare zăcământ de metale rare din Europa

News.ro acum 2 ore
Firma minieră Rare Earths Norway spune că a descoperit cel mai mare zăcământ dovedit din Europa de elemente foarte apreciate de pământuri rare, reflectând poate un moment de cotitură atât pentru ţara nordică, cât şi pentru regiune, transmite CNBC. U

Liderii G7 sunt aproape de un acord pentru a oferi Ucrainei 50 de miliarde de dolari folosind profiturile activelor ruseşti îngheţate

Mediafax acum o ora
Detaliile tehnice ale unui acord vor fi finalizate după un summit al liderilor G7 care va avea loc în Italia în această săptămână, ceea ce înseamnă că ar putea trece ceva timp până la încheierea unui acord final, a declarat oficialul francez, care a

Școlile din România ar putea fi dotate cu „săli de detenție”. Cum vor fi pedepsiți elevii care deranjează orele

Adevarul acum o ora
Elevii care deranjează orele ar putea fi reținuți într-o sală special desemnată pentru această activitate, sub supravegherea unui profesor sau a unui cadru didactic auxiliar, este propunerea din proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultar

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 12 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Gelu Duminică, după ce Babasha a fost huiduit pe scenă la concertul Coldplay: Bre, asta e România în toată splendoarea ei!

HotNews acum 9 ore
Gelu Duminică a recționat pe miercuri seară după ce cântărețul de manele Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay de la București. Sociologul a sugerat că cei care au reacționat negativ la prezența tânărului pe scenă sunt ipocriți. Gelu Duminică

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Vremea

București
acum

25°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°