Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CHINATOWN. Fiscul trece, obiceiurile proaste rezistă

Publicat in Romania Libera, vineri 22 iulie 2011 · ·

La două zile după ce reporterii RL au demonstrat că vânzătorii din Chinatown fac evaziune fiscală chiar în prezenţa primului ministru, Garda Financiară a declanşat un control care s-a soldat cu amenzi în valoare de zeci de mii de lei.

Controlul făcut ieri de Garda Financiară în complexul comercial Chinatown, inaugurat marţi, a fost unul de amploare. Inspectorii Gărzii Financiare au verificat 300 de comercianţi şi au găsit nereguli la 30 dintre aceştia. Cele mai multe dintre probleme se referă la inexistenţa actelor de provenienţă a mărfii. De altfel, reporterii RL au făcut, în urmă cu trei zile, proba faptului că produsele pe care le-au cumpărat nu aveau traducerea prospectului în limba română, preţurile se negociau ca la piaţă, iar casele de marcat lipseau. Acest din urmă aspect a fost sesizat, ieri, şi de inspectori care au dat amenzi în valoare de 55.000 de lei, au confiscat marfa şi produsele pentru care nu existau acte justificatoare.

"Au fost sigilate cinci magazine iar în două cazuri s-a procedat la retragerea licenţei de comerciant", ne-a precizat Alexandru Cristea, purtătorul de cuvânt al Gărzii Financiare. Acesta a recunoscut faptul că Garda s-a sesizat după dezvăluirile făcute de presă la deschiderea Chinatown din Afumaţi, localitate aflată în apropierea Bucureştiului.

Ca în Dragonul Roşu

La câteva ore după plecarea inspectorilor Gărzii Financiare, standurile deschise în Chinatown puteau fi numărate pe degete. În schimb, situaţia era nemodificată: standurile nu aveau case de marcat, preţurile nu erau afişate la nici un produs, amenajarea era inexistentă. Ca mod al prezentării mărfii situaţia nu era mult schimbată faţă de cea din Dragonul Roşu, un alt complex comercial unde predomină comercianţii chinezi. Cristea susţine că astfel de controale se vor repeta dacă vor fi indicii că aceşti comercianţi nu au intrat în legalitate.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la vârsta de 53 de ani

News.ro acum 56 minute
Christophe Deloire, secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), a murit la vârsta de 53 de ani, a anunţat sâmbătă ONG-ul francez, relatează AFP. Jurnalistul a decedat "în urma unui cancer fulminant", a precizat organizaţia car

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 3 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 2 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

173 de incidente sau fapte interzise în context electoral, sesizate sâmbătă

Mediafax acum 53 minute
Sâmbătă, au fost primite 173 de sesizări privind incidente sau fapte interzise în context electoral, au anunţat reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În total, au fost date 17 amenzi în valoare de peste 21.000 de lei.

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum o ora
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Mesajul Rusiei pentru România privind tezaurul românesc: „Rusia nu datorează nimic nimănui”

Adevarul acum o ora
Dialogul dintre Rusia și România pe tema rezoluției Parlamentului European (PE) prin care se cere Rusiei să returneze aurul României este imposibil din cauza politizării subiectului și trebuie închis. Această opinie a fost exprimată de Mihail Șvidko

Dosarul tablourilor lui Darius Vâlcov. Câți bani a recuperat ANAF din prejudiciul de peste 6 milioane de lei

Ziare.com acum 3 ore
Dosarul tablourilor lui Darius Vâlcov, fost primar PDL în Slatina, ex-ministru PSD de Finanțe, consilier al fostului premier PSD Viorica Dăncilă și apropiat al fostului lider PSD Liviu Dragnea, face din nou vâlvă. Și asta pentru că ANAF nu a recuper

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 2 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 4 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

27°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°