Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi cărturari, Cartianu şi Cărtărescu, în vechiul Callatis

Publicat in Adevarul, duminică 24 iulie 2011 ·

Publiciştii Grigore Cartianu şi Mircea Cărtărescu au fost invitaţii speciali ai serii de sâmbătă la Târgul Estival de Carte de la Mangalia. Într-o atmosferă destinsă, în aer liber şi sub briza mării, scriitorii au vorbit despre literatură.

Astfel, Mircea Cătărescu a prezentat volumul „Zen. Jurnal 2004-2010“, care cuprinde paragrafe din jurnalul său început în septembrie 1973. El spune că nu-şi foloseşte jurnalul pentru a se plânge de momentele în care nu scrie şi îl foloseşte şi pentru a-şi încerca peniţa. Dimpotrivă, rostul jurnalului este pentru a comenta cărţile pe care le citeşte. „Cititorii vor fi foarte câştigaţi dacă vor citi aceste cronichete“, a spus scriitorul. Cu acest prilej, Mircea Cărtărescu a primit din partea organizatorului Târgului Estival de Carte un trofeu inedit ce reprezintă o peniţă. „În toată istoria de 20 de ani a târgului, acest trofeu a mai fost primit doar de criticul literar Alex Ştefănescu“, a declarat organizatorul manifestării, Gigi Todor. „Este un târg viu şi cu suflet“, a spus Mircea Cărtărescu, scriitorul care vine constant la Mangalia pentru a-şi lansa cărţile. „În vechiul Callatis scriitorii vin cu drag. Mangalia înseamnă locul în care printre standuri cu cărţi vin autori în carne şi oase. Iar în ciuda sponsorizărilor tot mai mici, acest Târg de Carte ne primeşte tot mai bine, ne răsfaţă cu tot ce au mai bun locurile acestea impregnate de sarea şi nostalgia mării“, a declarat Mircea Cărtărescu. „Familia noastră de cuvinte“ Publicistul Grigore Cartianu, prezent sâmbătă seara la Mangalia, a declarat că este onorat pentru că împarte aceeaşi lansare cu Mircea Cărtărescu. „Cartianu – Cărtărescu, facem parte din aceeeaşi familie de cuvinte. Parcă sunt predestinaţi cărţii“, a spus publicistul. Grigore Cartianu a declarat că îl invidiază pe colegul său de breaslă, Mircea Cărtătescu, pentru că reuşeşte să se dedice scrisului. „Nu mă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum o ora
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 2 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum o ora
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 52 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum 2 ore
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 3 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

News.ro acum 36 minute
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Mog

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 4 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°