Facultatea de Inginerie din Hunedoara a declarat admişi mai mulţi studenţi care au pe diploma de Bacalaureat medii mai mici de şase. Conducerea facultăţii spune că admiterea este legală, pentru că studenţii în cauză au terminat liceul înainte de 1989.
Facultatea de Inginerie din Hunedoara a făcut publice numele candidaţilor declaraţi admişi în sesiunea din această lună şi care, din toamnă, vor fi studenţi ai Universităţii Politehnica din Timişoara, instituţie de care facultatea hunedoreană aparţine.
Admiterea a avut la bază mediile de la Bac şi pe cele de la matematică, fizică sau economie din timpul liceului. Printre candidaţii care se pot deja bucura de statutul de studenţi se numără şi Corina Ceuţă, Mihaela Silivăşan, Nicole Stoian şi Sorin Baltariu. Fiecare dintre ei figurează pe listele candidaţilor declaraţi admişi. Toţi au intrat la facultate cu toate că au luat la examenul de Bacalaureat medii mai mici de şase.
Cea mai mică medie, 5,37, aparţine primei studente, iar cea mai mare, adică 5,95, celei de a doua. Deşi legislaţia în vigoare precizează că examenul de finalizare a liceului poate fi promovat cu minimum media şase, conducerea Facultăţii de Inginerie din municipiul Hunedoara spune că întreg concursul de admitere a fost legal.
Conform legii
Toate cele patru persoane au dreptul de a fi studenţi, chiar dacă şi-au luat Bacalaureatul cu medii de cinci. „Admiterea a fost perfect legală, întrucât toţi cei patru candidaţi au terminat liceul înainte de anul 1989. Doamna care are media 5,37 la Bacalaureat a fost studentă în Timişoara, însă din cauza unor probleme în familie nu a mai putut termina ultimul an. Prin urmare, s-a înscris la noi la facultate. Nu este nicio abatere de la regulament, pentru că are diplomă de Bacalaureat”, a declarat Teodor Hepuţ, decanul Facultăţii de Inginerie din Hunedoara.
Situaţia