Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Parcul Văcăreştilor, năpădit de bălării

Publicat in Adevarul, luni 25 iulie 2011 · ·

Din conacul celebrei familii de cărturari şi oamenii de stat au mai rămas câteva ruine. Consiliul Judeţean Dâmboviţa vrea să preia domeniul de la Văcăreşti şi să-l introducă în circuitul turistic naţional şi internaţional, însă se loveşte de refuzul conducerii Academiei Române.

Locurile unde şi-a petrecut copilăria Elena Văcărescu – om de cultură renumit în ţară şi în străinătate, prima femeie primită în Academia Română, cea care a fost la un pas să devină regina României, fiind logodnica prinţului moştenitor Ferdinand – sunt acum înăbuşite de bălării. Capela unde se rugau membrii familiei Văcărescu abia se mai distinge din vegetaţia crescută haotic.

Parcul, care se întinde pe 5,9 hectare, a fost amenajat după planurile unor grădinari francezi. Arborii seculari de diferite specii au rămas neclintiţi, chiar dacă, nu de puţine ori, hoţii au vrut să îi culce cu securea la pământ. Parcul Văcăreştilor ar trebui să reprezintă o emblemă pentru localitatea care poartă numele celebrului neam de boieri cărturari ai ţării.

Localnicii însă doar îşi pasc vitele la umbra falnicilor arbori, iar iarba o ciugulesc cârdurile de gâşte. La intrare, nu există nici măcar o plăcuţă care să arate călătorului că acesta este un loc încărcat de istorie, iar beciurile fostului conac au fost transformate în groapă de gunoi.

Proiectele de reabilitare bat pasul pe loc

De câţiva ani, Primăria Văcăreşti organizează aici manifestările prilejuite de „Zilele comunei”. Mici, bere, muzică şi multă agitaţie. Edilul Florinel Voicu ne-a spus că, atât cât a putut, a încercat să igienizeze parcul. Bani din buget nu poate investi, întrucât locul nu aparţine administraţiei locale.

Proprietar al parcului este, conform testamentului Elenei Văcărescu, Academia Română. Din păcate, înalta instituţie nu a băgat niciun ban în Parcul Văcăreş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 5 ore
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 9 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 8 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 7 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum 11 ore
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

Roland-Garros: Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian nu au trecut de primul tur la dublu

News.ro acum 9 ore
Perechea Ana Bogdan/Jaqueline Cristian a fost eliminată, duminică, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Roland-Garros. Cele două românce au fost învinse de echipa Amina Anshba/Anastasia Detiuc (Rusia/Cehia), scor 7-6 (4), 6-2,

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum 8 ore
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

17°
lun.

16°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

17°/28°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°