Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Albul nu e pentru toţi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 iulie 2011 ·

Aparent, este nonculoarea cel mai uşor de asortat. În realitate, este printre cele mai des întâlnite gafe în materie de modă. „Albul îngraşă şi negrul slăbeşte“ este una dintre primele lecţii învăţate. Esenţialul l-am prins, dar am înţeles şi mecanismul?

Chiar dacă nu eşti adepta raţionamentului potrivit căruia există tipuri de haine pentru vârste diferite, trebuie să ştii că există haine care nu fac bine, aşa cum ar trebui. Piesele albe, deşi cel mai des întâlnite pe stradă şi în viaţa noastră, sunt deseori asortate greşit.

În realitate, albul este extrem de pretenţios şi nu pică bine pe orice material folosit, contrar credinţei populare. Dacă ai să urmăreşti cu atenţie colecţii ale unor designeri celebri, ai să observi imediat că albul este folosit rar şi în ţinute extrem de bine gândite.

Ce să porţi

Poţi apela la accesorii, dacă ştii în sinea ta că albul nu te avantajează de nicio culoare. O geantă sau un ceas îţi mai poate domoli din pofta de alb. De asemenea, bluzele din dantelă sau dintr-un voal mai dens ar fi încă o opţiune la îndemână. Poţi apela şi la o fustă cu tăieturi clasice, cât timp se potriveşte ca volum şi culoare cu restul ţinutei. Îţi propun pantofi în culori deschise, în detrimentul celor albi.

Ce să nu porţi

Nu te arunca la blugi sau la rochii albe, strâmte sau largi, dacă te simţi nemulţumită cu anumite părţi ale corpului tău. Albul va exagera fiecare nepotrivire fizică fără milă. Nu alege o ţinută complet albă, cât nu eşti sigură pe „congruenţa" materialelor folosite. Dacă stilul tău de viaţă presupune multă agitaţie, locuri pline de praf, evită pe cât cu putinţă albul.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 54 minute
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Papa Francisc le cere preoților să nu îi adoarmă pe oameni cu predici prea lungi

HotNews acum 3 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici scurte şi să vorbească maximum opt minute pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri papa Francisc, informează agenția Reuters, citată de Agerpres. Papa FranciscFoto: Alessan

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 11 minute
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum o ora
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Ciolacu: Noua lege a salarizării se va aplica în 2025. Finanţele au negociat cu CE un nou acord pe deficit, pe 7 ani

Adevarul acum 17 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sistemul de calcul al deficitului se va schimba şi că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a negociat la Comisia Europeană ca România să aibă un nou acord pe deficitul bugetar, cu durata de 7 ani.

Sălaj: Două persoane au căzut într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor / Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată

News.ro acum o ora
Două persoane au căzut, miercuri, într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor, judeţul Sălaj, fiind chemaţi pompierii. Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul. ”Pompierii sălăjeni au fost solicitaţi în cu

Diana Șoșoacă a făcut scandal în fața sediului BEC din Sectorul 2 s-a luat. Senatoarea a chemat salvarea după o confruntare cu jandarmii VIDEO

Ziare.com acum 57 minute
Senatoarea Diana Șoșoacă a făcut un nou scandal miercuri, 12 iunie, și a încercat să rupă un cordon de jandarmi, susținând ulterior că ar fi fost îmbrâncită, în fața sediului BEC din Sectorul 2, București, unde sunt depozitate buletinele de vot. Pre

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

SCANDAL la Poroina Mare. Primarul ar fi montat CAMERE de supraveghere în secțiile de votare

Gandul acum 2 ore
Descinderi recente au avut loc la Primăria din Poroina Mare, Mehedinți, unde primarul proaspăt ales, Valentina Nuță, se confruntă cu acuzații serioase de supraveghere ilegală a secțiilor de votare. Contracandidatul său era chiar tatăl său. Potrivit

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/31°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/26°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°