Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copii de cinci ani, victime ale anorexiei. Refuză mâncarea pentru a arăta ca vedetele TV

Publicat in Adevarul, luni 1 august 2011 ·

Copii în vârstă de doar cinci ani sunt trataţi în spital de forme severe ale anorexiei. În total, 98 de copii cu vârste cuprinse între cinci şi şapte ani au fost spitalizaţi din cauza anorexiei în ultimii trei ani.

Numărul cazurilor creşte odată cu vârstă. Astfel, 99 de copii cu vârsta între 8 şi 9 ani, 400 de copii cu vârsta între 10 şi 12 ani şi 1.500 de copii cu vârsta între 13 şi 15 ani au fost spitalizaţi în ultimii trei ani pentru anorexie.

Cifre îngrijorătoare îi determină pe medicii din Marea Britanie să se gândească la măsuri serioase împotriva unei boli care afectează din ce în mai mulţi copii şi adolescenţi.

Până în prezent când vorbeam de anorexie făceam referire la adolescente sau femei, dar, mai nou, această boală groaznică afectează şi copiii de 5 ani, transformându-i în schelete ambulante, scrie DailyMail.

Potrivit studiului realizat în Marea Britanie se arătat că în special copiii de sex feminin au început a fi preocupaţi de kilogramele în plus şi de felul în care arată.

Acest lucru se întâmplă pentru că la televizor apar foarte multe vedete care promovează "silueta snur", iar copiii, uşor influenţabili, încearcă să le copieze considerând că aşa trebuie să arate.

Copiii au devenit atât de obsedaţi cu numărul kilogramelor încât şi-au pus viaţa în pericol. În realitate, sunt mult mai mulţi cu tulburări de alimentaţie, care însă nu au fost spitalizaţi.

Faptul că un total de aproape 3000 de copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 15 ani, au fost diagnosticaţi şi spitalizaţi cu anorexie ridică un semn de întrebare cu privire la societatea în care trăim, susţin jurnaliştii britanici.

Află pe forbes.ro de ce au investit românii sute de milioane de euro în spitale

Vezi pe forbes.ro câte persoane neasigurate prin CNAS şi cazuri sociale beneficiază în fiecare zi gratui

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop pentru joi, 13 iunie 2024. Este o tendință de a vorbi prea mult pentru unii nativi ai zodiacului

Ziua Constanta acum 20 minute
Berbec Este multă agitație la serviciu. Se pot ivi conflicte in relatiile colegiale, dar mai mult este vorba despre o furtuna intr-un pahar cu apa. Vei primi sarcini noi de lucru, sarcini deosebite și chiar foarte importante pe termen lung. Unii t

Norvegia a descoperit cel mai mare zăcământ de metale rare din Europa

News.ro acum o ora
Firma minieră Rare Earths Norway spune că a descoperit cel mai mare zăcământ dovedit din Europa de elemente foarte apreciate de pământuri rare, reflectând poate un moment de cotitură atât pentru ţara nordică, cât şi pentru regiune, transmite CNBC. U

Cod galben de inundaţii după ploile din ultimele zile în Sibiu şi Braşov

Mediafax acum o ora
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite

Liderii G7 sunt aproape de un acord pentru a oferi Ucrainei 50 de miliarde de dolari folosind profiturile activelor ruseşti îngheţate

Mediafax acum 50 minute
Detaliile tehnice ale unui acord vor fi finalizate după un summit al liderilor G7 care va avea loc în Italia în această săptămână, ceea ce înseamnă că ar putea trece ceva timp până la încheierea unui acord final, a declarat oficialul francez, care a

Școlile din România ar putea fi dotate cu „săli de detenție”. Cum vor fi pedepsiți elevii care deranjează orele

Adevarul acum 46 minute
Elevii care deranjează orele ar putea fi reținuți într-o sală special desemnată pentru această activitate, sub supravegherea unui profesor sau a unui cadru didactic auxiliar, este propunerea din proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultar

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 11 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Messi: Inter Miami va fi ultimul club din cariera mea

News.ro acum 10 ore
Lionel Messi nu se va întoarce acasă, în Argentina, pentru a-şi încheia cariera de fotbalist. Într-un interviu acordat miercuri pentru ESPN, argentinianul a declarat că va "agăţa ghetele în cui" la actualul său club, Inter Miami, relatează L'Equipe.

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 12 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 7 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

16°
joi

16°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°