Am povestit de curînd cum pe unii indivizi, deschiderea graniţelor şi libertatea i-a preschimbat din nişte măgăruşi provinciali într-un fel de scroafe globale. Din fericire însă, există şi reversul medaliei, adică persoane care au ştiut cum să-şi recupereze o viaţă decentă. La o masă alăturată, o doamnă de vreo 65 de ani, un fel de Juliette Gréco din urmă cu vreo 20 de ani, cu tenul ridat şi ars de soare pe gîtul ce îi ieşea dintr-un mare decolteu alb, conversa la telefon cu nişte prietene care nu nimereau strada şi terasa unde ea le aştepta. „Din Lipscani la stînga, Doamne, parcă aţi veni din Gheboaia!“ În timp ce vorbea, îi cerea chelnerului să unească două mese, să mai aducă scaune, aşa ca, la sosirea prietenelor, totul să fie gata pregătit. După vreo trei asemenea telefoane de ghidare, pigmentate cu oftaturi şi mici ironii, doamnele au apărut, în sfîrşit: patru cucoane spre 70 de ani, şontîcăind pe stradă, fiecare în ritmul ei, mai săltat, mai legănat sau mai încovoiat. Cînd au observat localul şi pe cea care le aştepta, au izbucnit în exclamaţii. Mica scenă de efuziune a perturbat pentru moment orice altă activitate din local. Au schimbat complimente, s-au admirat unele pe altele ţinîndu-se de umeri, şi-au şters ochelarii căzuţi de pe nas în urma îmbrăţişărilor...

DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilorCare mai de care mai cochetă, cu bluze de mătase vaporoase (după mîndria cu care le purtau erau de bună seamă şi cele mai bune), ceasuri frumoase, bijuterii pregnante, asortate vîrstei. Una dintre ele o confiscase pur şi simplu pe „Juliette Gréco“ şi nu o mai slăbea cu întrebările, părea că n-o mai văzuse de mult. Era mică şi brunetă, tunsă scurt, într-un stil aducînd într-un fel cu Monica Lovinescu. Una din cele cinci părea să distoneze cu restul grupului, cu părul nevopsit şi cu un dinte lipsă, vorbe