Constructorii au luat de bune ameninţările şefului de la Consiliul Judeţean, cu rezilierea contractului şi s-au pus pe treabă . Parcarea a fost asfaltată şi a fost finalizată sala de mese, acolo unde pot mânca şi rudele sau prietenii celor internaţi. De asemenea, intrarea în curtea spitalului se va face pe trei benzi, două dintre ele, dus-întors, dedicate vizitatorilor, iar cea de-a treia exclusiv ambulanţelor.
Dacă în urmă cu trei săptămâni, preşedintele CJ Dâmboviţa spunea despre muncitorii angajaţi în amplul proiect de modernizare al Spitalului Judeţean, că au un dezinteres total, acum, lucrurile par că s-au schimbat. Treaba merge, iar lucrurile bune se văd.
Practic, până la această dată a fost asfaltată parcarea din faţa Spitalului, cea dedicată exclusiv cadrelor medicale. Urmând ca pentru pacienţi şi aparţinătorii acestora să se amenajeze o altă parcare lângă centrală, cu o capacitate de 200 de locuri. De asemenea, a fost finalizată sala de mese, acolo unde pot mânca şi rudele sau prietenii celor internaţi, însă contra unei sume de bani. De asemenea, intrarea în unitatea spitalicească se va face pe trei benzi separate. Una va aparţine exclusiv ambulanţelor, iar celelalte două vor fi dedicate vizitatorilor.
Oază de relaxare
Un pacient bine dispus se tratează mult mai bine decât unul trist, de aceea, cei care vin la spital trebuie să păşească într-o oază de verdeaţă. Aceasta este premiză după care se ghidează preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu. „Până la sfârşitul lunii august vor fi finalizate şi spaţiile verzi. Lucrăm şi la tonusul pacienţilor pentru că un pacient cu un tonus psihic bun este mult mai uşor de vindecat decât unul trist, care se luptă cu boala. Din punctul meu de vedere, trebuie să facem din curtea spitalului o adevărată grădină, un adevărat parc, pentru a arăta că aici există preocupare f