Un alt meci amical internaţional, între selecţionatele Ghanei şi Nigeriei, ce urma să se desfăşoare, marţi seară, la Watford, în apropiere de Londra, a fost anulat din cauza violenţelor din Anglia, informează AFP.
Potrivit site-ului oficial al clubului Watford, la fel ca meciul Anglia - Olanda, partida de marţi a fost anulată, deoarece poliţia nu poate asigura securitatea, forţele de ordine fiind mobilizate pentru a asigura securitatea pe străzile capitalei Angliei.
Alte patru meciuri din primul tur al Cupei Angliei, programate să aibă loc marţi seară, la Londra au fost amânate.
În schimb, un meci de crichet între Anglia şi India, programat să se desfăşoare, miercuri, la Birmingham, nu a fost încă anulat.