Un om s-a luat în vorbe cu un alt om, aflat, temporar, într-o importantă dregătorie. N-ar fi făcut-o, poate – mai ales că îl susţinuse cîndva –, dacă nu s-ar fi simţit zgîndărit de tot soiul de pozne ale dregătorului, care de care mai nărăvaşe, mai răstite, mai pe-alături cu drumul. Nu că el ar fi fost perfect, dar s-a gîndit că unui ins puternic, unui bărbat adevărat îi eşti mai de folos arătîndu-i greşelile, decît cădelniţîndu-l bleg, de dimineaţă pînă seara. Din păcate, ca toţi zgîndăritorii, zgîndăritorului nostru nu-i plăcea să fie, la rîndul lui, zgîndărit. S-a înfuriat. Şi s-a trezit adăugînd încă o boacănă la multele, măruntele şi mai puţin măruntele boacăne ale dregătoriei sale.
În ce a constat gîlceava? Bombănitorul i-a făcut preopinentului său cîteva reproşuri. Că, de pildă, nu ştie destulă istorie, că vorbeşte cam buruienos, că se sabotează singur înstrăinîndu-şi de-a valma şi prieteni, şi duşmani, că nu e destul de respectuos cu propria sa dregătorie şi că nu prea citeşte. E enervant, nu zic, să auzi astfel de hărţuieli. Dar dacă eşti un ins matur, sau măcar abil, dacă dispui de o picătură de umor şi de foarte, foarte multă inteligenţă (în afara „deşteptăciunii“ tale native), ai la îndemînă mai multe feluri de a răspunde „decent“.
DE ACELASI AUTOR Reflecţii post-electorale O aniversare uitată Note, stări, zile Note, stări, zile O primă variantă ar fi să nu răspunzi deloc. Dregătoria în care te afli îţi îngăduie să te comporţi suveran, să nu iei notă de toate glasurile care ajung pînă la tine. În definitiv, ai lucruri mai importante de făcut. Ai de rezolvat o sumedenie de „crize“, încîlceli politice şi tensiuni publice. N-ai timp de răfuieli ţanţoşe cu toţi guralivii, cu toţi căutătorii de nod în papură, cu toţi cei care te critică. O a doua variantă, dacă totuşi te decizi să intri în joc, ar fi să dovedeşti „agresorului“ că judecă greşi
