Pe lacul Razelm şi-au pierdut viaţa pescari cu experienţă, dar şi tineri aventurieri. Cel mai mare lac din România poate fi considerat şi cel mai periculos, numărul victimelor sale fiind greu de contabilizat, mai ales cele din perioada comunistă, când accidentele la pescuit erau trecute la pierderi colaterale.

Blestemat poate e mult spus, însă cu siguranţă lacul Razelm este malefic, te adoarme cu liniştea luciului de apă, te fascinează cu întinderile străvezii, pentru ca în două minute să se transforme în iad, într-o capcană ucigaşă. Femeile din satele de pe malul lacului se uită lung după soţii care pleacă la pescuit, pentru că mulţi nu s-au mai întors. Mai greu este când apele lacului le refuză şi ultima consolare şi înghit pentru eternitate corpurile pescarilor. Cei care au scăpat spun că aşa a vrut Dumnezeu, pentru că de opus, nu te poţi opune, nu te poţi bate cu mânia Razelmului.

„Singura şansă este să ajungi cât mai repede la mal, altfel adio. Valurile se ridică la doi metri, brusc începe vijelia de nu mai vezi ţărmul, din cauză că lacul e foarte mare, se fac valuri uriaşe de te răstoarnă imediat. Am scăpat dintr-o asemenea furtună doar pentru că văzusem malul, apoi s-a pornit vijelia şi am avut noroc că am ţinut cârma strâns drept spre mal, mare bucurie când ne-am înfipt în nămol”, povesteşte Ovidiu Ghionu, pescar tulcean.

Ca în triunghiul Bermudelor

La cea mai mică suflare de vânt, înfăţişarea lacului de 415 kilometri pătraţi devine ameninţătoare şi deseori prins între ape, pe furtună, cerul se uneşte cu apa, ca în triunghiul Bermudelor. Dan Drăgan este un alt norocos care a supravieţuit unei aventuri pe Razelm.

„De unde nici o adiere de vânt nu tulbura suprafaţa apei, deodată s-a pornit o vijelie... Talazurile ne acopereau când şi când, sufocându-ne, a început şi o ploaie rece şi deasă, care te pătrundea până la oase