Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primar găsit vinovat moral pentru moartea a două copile de 12 şi 13 ani GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, marți 16 august 2011 ·

Copilele au murit înecate într-o groapă cu apă - lungă de 100 de metri şi adâncă de patru metri. Proprietara gropii e Primăria Lugoj, iar rudele victimelor îl vor pe primar după gratii. În acest moment orice copil se poate îneca în groapa primăriei.

Moartea celor două verişoare - Rita şi Viorica Iakab - a născut controverse în oraşul Lugoj. Din momentul în care cele două tinere au fost anunţate dispărute, poliţiştii le-au căutat mai bine de trei zile în tot oraşul. În acest timp, trupul neînsufleţit al copilelor se afla pe fundul unei gropi adânci aflate la 100 de metri de locul unde au fost văzute ultima oară.

CLICK AICI PENTRU IMAGINI CU GROAPA UNDE AU MURIT FETELE

Poliţiştii încă nu au reuşit să stabilească cum de au ajuns tinerele în capcana lungă de 100 de metri şi adâncă de patru metri - plină ochi de apă. Oficial, proprietara gropii este Primăria Municipiului Lugoj, care a făcut săpăturile pentru o statie de epurare a apei. Săpăturile au fost făcute în primăvară, dar până la moartea fetelor nu a fost montat vreun gard sau avertismente care să anunţe pericolul iminent, iar spaţiul nu este supravegheat.

CLICK AICI PENTRU IMAGINI CU FETELE MOARTE ÎN TRAGEDIE

"Fetele nu ştiau să înoate. Ele nu ar fi avut ce să caute în groapă. Aici trebuiau montate garduri, trebuia să existe un paznic. Singurul vinovat de moartea fetiţelor e primarul Lugojului. Dacă tot a făcut groapa, era atât de greu să monteze garduri? Nu îşi dă nimeni seama că orice copil se poate îneca acolo? Groapa e moarte curată", spune cu lacrimi în ochi Maria Iakab, mama uneia dintre fete.

CLICK AICI PENTRU IMAGINI CU RUDELE TINERELOR AFLATE LA LOCUL TRAGEDIEI

Primarul Francisc Boldea se apară şi spune că singurele persoane vinovate pentru tragedie sunt chiar cele două tinere care şi-au pierdut viaţa în groa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop pentru joi, 13 iunie 2024. Este o tendință de a vorbi prea mult pentru unii nativi ai zodiacului

Ziua Constanta acum 27 minute
Berbec Este multă agitație la serviciu. Se pot ivi conflicte in relatiile colegiale, dar mai mult este vorba despre o furtuna intr-un pahar cu apa. Vei primi sarcini noi de lucru, sarcini deosebite și chiar foarte importante pe termen lung. Unii t

Norvegia a descoperit cel mai mare zăcământ de metale rare din Europa

News.ro acum o ora
Firma minieră Rare Earths Norway spune că a descoperit cel mai mare zăcământ dovedit din Europa de elemente foarte apreciate de pământuri rare, reflectând poate un moment de cotitură atât pentru ţara nordică, cât şi pentru regiune, transmite CNBC. U

Cod galben de inundaţii după ploile din ultimele zile în Sibiu şi Braşov

Mediafax acum o ora
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite

Liderii G7 sunt aproape de un acord pentru a oferi Ucrainei 50 de miliarde de dolari folosind profiturile activelor ruseşti îngheţate

Mediafax acum 57 minute
Detaliile tehnice ale unui acord vor fi finalizate după un summit al liderilor G7 care va avea loc în Italia în această săptămână, ceea ce înseamnă că ar putea trece ceva timp până la încheierea unui acord final, a declarat oficialul francez, care a

Școlile din România ar putea fi dotate cu „săli de detenție”. Cum vor fi pedepsiți elevii care deranjează orele

Adevarul acum 53 minute
Elevii care deranjează orele ar putea fi reținuți într-o sală special desemnată pentru această activitate, sub supravegherea unui profesor sau a unui cadru didactic auxiliar, este propunerea din proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultar

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 11 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Messi: Inter Miami va fi ultimul club din cariera mea

News.ro acum 11 ore
Lionel Messi nu se va întoarce acasă, în Argentina, pentru a-şi încheia cariera de fotbalist. Într-un interviu acordat miercuri pentru ESPN, argentinianul a declarat că va "agăţa ghetele în cui" la actualul său club, Inter Miami, relatează L'Equipe.

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 12 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 7 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Vremea

București
acum

25°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°