Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din peste 200 de proiecte de finanţare depuse doar 27 au primit undă verde în Vâlcea

Publicat in Adevarul, vineri 26 august 2011 ·

Capacitatea autorităţilor de a primii finanţare ţine şi de disponibilitatea de cofinanţare. Din sutele de proiecte depuse spre finanţare doar câteva au reuşit să ajungă până la semnarea contractelor. La Vâlcea, majoritatea se axează turism si infrastructură.

Programul Operaţional Regional (POR) pune la dispoziţie sume considerabile autorităţilor locale care îşi doresc dezvoltarea zonei pe care o administrează. Potrivit unei statistici realizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), în Vâlcea au fost depuse până în prezent 203 proiecte de finanţare prin POR, în mare parte pentru sprijunirea dezvoltării mediului de afaceri - 119 proiecte precum şi pentru dezvoltarea şi promovarea turismului - 42 de proiecte. Autorităţile din Vâlcea au mai depus, potrivit datelor adunate de MDRT, 19 proiecte pentru îmbunătăţirea infrastructurii regionale, 14 pentru sprijinirea dezvoltării oraşelor şi nouă pentru infrastructura de transport. Acelaşi raport arată însă că, prea puţine din cele 203 proiecte înaintate spre finanţare au ajuns în faza de semnare a contractului. Asfel, doar 27 de astfel de propuneri au fost semnate, care însumate au o valoare de 295 de milioane de lei, din care 178 de milioane reprezintă fondurile europene. O veste bună este că, în momentul de faţă se află în proces de evaluare un număr de 97 de proiecte, a căror valoare, dacă vor fi aprobate, ar putea ajunge de aproape un miliard de lei, din care peste 660 de milioane ar urma să vină din fonduri europene. Gradul de absorbţie a fondurilor europene are de suferit şi din cauza slabei finanţări locale. Ion Cîlea, preşedintele Consililiului Judeţean Vâlcea susţine că, pentru fiecare proiect creionat de către autorităţi trebuie să existe sume de confinanţare. „Aceste sume vin din bugetul local, iar din păcate, sunt mult proiecte care nu pot fi trimise mai departe pentru că nu există bani pen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 6 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Licitații - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 39 minute
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al CONDMAG SA, în reorganizare, vinde prin licitaţie publică online bunuri ale debitoarei, cum ar fi: echipamente pentru sudură, tăiere şi îndoire ţevi, precum şi mijloace de transport (microbuze, aut

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 2 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 4 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 7 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 5 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 8 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum 3 ore
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Vremea

București
acum

20°
joi

20°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

17°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

14°/26°
Constanta
acum

19°
joi

19°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/28°