Tratamentele homeopatice sunt recomandate la orice vârstă, fără teama că vor avea efecte adverse. Ele nu pot să trateze însă orice boală. Află ce substanţe conţin şi cum se administrează.
1.Nu au contraindicaţii. De tratamentele alopate pot beneficia inclusiv bebeluşii şi copiii, femeile însărcinate sau care alăptează, precum şi vârstnicii. De altfel, ele sunt indicate gravidelor pentru atenuarea simptomelor neplăcute din sarcină, cum ar fi durerile de spate, umflarea picioarelor, greţurile. Un alt avantaj al acestor tratamente este că nu au nici efecte secundare, motiv pentru care pot fi administrate concomitent cu cele alopate.
2.Stimulează mecanismele naturale de apărare ale organismului. Unul dintre principiile de bază ale homeopatiei este cel al similarităţii. Pentru a-l înţelege, să luăm un exemplu. La o persoană sănătoasă, iedera otrăvitoare provoacă iritaţii, senzaţie puternică de arsură, mâncărimi, băşici şi, uneori, paralizie. În doze homeopatice, care sunt mult diluate pentru a nu deveni toxice, aceeaşi plantă poate trata herpesul, eczemele şi arsurile. Motivul este acela că stimulează sistemul imunitar să producă anticorpi împotriva unei substanţe anume, iar acei anticorpi vor acţiona în sensul vindecării. Prin urmare, ingredientele utilizate vindecă boli pe care tot ele le pot provoca atunci când sunt administrate în concentraţie mare.
3.Nu conţin ingrediente chimice. Medicamentele homeopatice conţin doar substanţe din plante, minerale, dar şi din regnul animal. Există aproximativ 3.000 de substanţe de bază de la care se porneşte fabricarea acestor medicamente. Ele sunt blânde, neavând efecte toxice pentru organism, dar în acelaşi timp sunt suficient de puternice pentru a avea proprietăţi curative.
4.Se administrează sublingual. Granulele, principala formă de prezentare a tratamentelor homeopatice, nu se înghit şi n