Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despărţire prin acordul părţilor

Publicat in Adevarul, joi 1 septembrie 2011 ·

Presa scrisă este tot mai lovită de criză şi de noile tehnologii, iar acest lucru este valabil şi în Oltenia.

Acum şapte ani, „Ediţie specială” apărea în 20.000 de exemplare, iar patronul, Adrian Mititelu, promitea un tiraj de 50.000, când şi-a achiziţionat o tipografie. Tirajul anunţat acum nu mai atinge nici 5.000. „Gazeta de Sud”, cel mai bine vândut regional din ţară a căzut şi el cam cu 10.000 de exemplare, în ultimii trei ani, iar experimentul cotidianul gratuit „Adevărul de Seară” s-a încheiat.

Cauzele: piaţa de publicitate în scădere, costurile prea mari de producţie, tipar şi distribuţie. Aşa că salariile au scăzut simţitor în breaslă, iar mulţi jurnalişti şi-au pierdut locul de muncă. În recent înfiinţatele secţii de jurnalism din universităţile oltene învaţă zeci de tineri că este necinstit să-ţi fundamentezi editorialele pe jumătate de adevăr. Că niciodată în mod conştient nu trebuie să îţi înşeli cititorul şi nici să nu aşezi o persoană într-o lumină falsă. Că e bine să scrii obiectiv, să te bazezi pe greutatea evidenţei şi să fii în slujba binelui public, nu a interesului personal. Să dai cuvântul şi celor care nu sunt de acord cu tine. Să-ţi revizuieşti concluziile în lumina informaţiilor noi şi să le corectezi, când e cazul. Să ai curajul convingerii bine fundamentate şi să nu publici niciodată ceva care ar contraveni conştiinţei tale. Să ai argumente, pentru că trebuie să convingi. Să ai 2o informaţie pe frază şi un mesaj pe articol”.

Îmi amintesc drumul prin Oltenia de sub munte şi replicile colegelor din Râmnicu Vâlcea sau Târgu-Jiu când le-am dus vestea că sunt disponibilizate şi că o pot face prin acordul părţilor. „Am două articole în rezervă. Cine le vrea?”, zicea Alina. „Păi, săptămâna trecută voiai să îţi trimit cererea de concediu şi acum mă dai afară?”, se mira Oana.

„Nu există ţară pentru ziarişti bătr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

News.ro acum 2 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Mog

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum o ora
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 3 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 4 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Motociclist din Sibiu, mort în Parcul Naţional Ceahlău / A fost găsit în albia unui pârâu, la o diferenţă de nivel de 4 metri / Făcea parte dintr-un grup de motociclişti care l-au căutat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău- Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău. Colegii lui au observat la un moment dat că lipseşte şi l-au căutat împreună cu poliţişti,

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 3 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum o ora
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 6 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

20°
joi

17°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

14°/26°
Constanta
acum

21°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/28°