Kabuki desemnează teatrul specific japonez, ideogramele ce-l compun înseamnă "dans", "artă", "muzică", dar cu patru veacuri în urmă avea alte sensuri: "neobişnuit", "şocant" şi chiar "destrăbălat". Teatrul a fost creat de o tânără, Okuni din Izumo, care avea în sânge focul, pasiunea cântecului şi a dansului, dar după ce a susţinut spectacole îndrăzneţe, s-a trezit concurată de alte dansatoare, în scene încărcate de erotism. Datorită acestor femei, "onna-kabuki", asemenea spectacole sunt interzise în 1629, iar kabuki devine teatru jucat exclusiv de actori.
Astăzi, teatrul kabuki face parte din spiritualitatea japoneză, marii actorii se formează de la vârste fragede, ei aparţin unor veritabile dinastii şi se bucură de popularitate şi faimă. Şi totuşi, creatoarea teatrului kabuki a fost o femeie, personalitate extraordinară, viaţa ei palpitantă şi aventuroasă este subiectul unui roman atrăgător, "Dansatoarea de Kabuki" de Sawako Ariyoshi, scriitoare neobişnuită în literatura japoneză a secolului XX.
Sawako Ariyoshi a avut o viaţă relativ scurtă pentru un prozator (1931-1984), preocupată intens de literatură şi teatru, a publicat între 1959 şi 1965 "o trilogie râurilor" (Râul Ki, Râul Arita şi Râul Hidaka), în 1966 un scurt, dar impresionant roman "Soţia doctorului" (şi el apărut la noi, la aceeaşi editură şi prin strădania aceleiaşi devotate şi serioase Angela Hondru), cărora li se adaugă şi alte titluri - "În amurgul vieţii" (1972) şi "Prinţesa Kazu" (1978).
Ecranizat ca serial, romanul "Dansatoarea de Kabuki" a avut succes imens, ţinându-i la respectiva oră pe japonezi lipiţi de micul ecran. Poate şi pentru că s-a potrivit structura de serial cu romanul, publicat în foileton, cu aceleaşi reguli, cele de a cuceri publicul şi a menţine suspansul de la o săptămână la alta. Iar Okuni din Izumo este irezistibilă, de la plecarea ei din satul de mu