Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teatrul Naţional Cluj, gata de noua stagiune. Ada Milea va regiza unul dintre spectacole

Publicat in Adevarul, duminică 4 septembrie 2011 ·

Spectacolul "Cântăreaţa cheală" de Eugène Ionesco, în regia lui Tompa Gábor, va deschide, în 17 septembrie, stagiunea 2011-2012 a Teatrului Naţional din Cluj-Napoca.

Deschiderea stagiunii Teatrului Naţional din Cluj va avea loc, în 17 septembrie, la ora 20.00, cu spectacolul "Cântăreaţa cheală" de Eugène Ionesco, în regia lui Tompa Gábor.

Din distribuţia spectacolului fac parte Cătălin Herlo, Elena Ivanca, Adrian Cucu, Angelica Nicoară, Irina Wintze, Ionuţ Caras, Silvius Iorga, Petre Băcioiu.

"Ionesco spune, într-un fel, că noi nu ne putem sustrage din propria noastră istorie, din propria noastră poveste, de aceea ne merităm globalizarea, pentru că repetăm mereu şi mereu aceleaşi vorbe şi aceleaşi acţiuni, zi de zi.

Ele devin clişee, se golesc de conţinut şi sens şi atunci ajungem să trăim conform unor manuale sau softuri şi, oricât de perfecte ar fi acestea, nu fac decât să crească prăpastia dintre oameni în ceea ce priveşte comunicarea. Ionesco arată acest lucru în «Cântăreaţa cheală», cu un umor extraordinar, cu dragoste şi compasiune chiar, pentru personajele sale", afirmă regizorul Tompa Gábor.

Prima premieră a stagiunii 2011-2012 la Teatrul Naţional Cluj va avea loc în 27 septembrie, la ora 19.00, cu spectacolul "Insula" de Gellu Naum, muzica originală şi regia - Ada Milea. Distribuţia îi cuprinde pe Cătălin Herlo, Miron Maxim, Anca Hanu, Adrian Cucu, Ramona Dumitrean, Cristian Grosu, Irina Wintze, Adriana Băileascu, Romina Merei, Silvius Iorga, Cristian Rigman, Ada Milea.

Alte spectacole ale lunii septembrie la Teatrul Naţional Cluj sunt "La răscruce de vânturi", după Emily Brontë, în regia Adei Lupu (18 septembrie, ora 19.00), "Cipsuri şi dale" de Ioan Peter, regia Cristian Nedea (27 septembrie, ora 19.00) şi "Zbor deasupra unui cuib de cuci" de Dale Wasserman, după romanul cu acelaşi titlu de Ken Kessey, regia Marius

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EMF Euro 2024: România a învins Polonia, scor 5-2, şi este calificată în faza următoare

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională de minifotbal a României a învins duminică, la Sarajevo, scor 5-2, naţionala Poloniei, în cadrul grupei D a Campionatului European de minifotbal 2024. Karol Bienas a deschis scorul pentru Polonia, în minutul 8. România a egalat în m

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

MAE confirmă că cele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetăţenie română

Mediafax acum 8 ore
MAE precizează că, duminică, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste au fost informaţi de autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsit

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 9 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 12 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 10 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Mourinho a semnat cu Fenerbahce pe stadion, în faţa a peste 45.000 de fani

News.ro acum 9 ore
Antrenorul portughez Jose Mourinho a semnat duminică înţelegerea cu gruparea turcă Fenerbahce. Evenimentul s-a petrecut pe arena clubului din Istanbul în faţa a peste 45.000 de fani. Jose Mourinho a fost numit duminică antrenor al grupării turce Fen

Coreea de Nord susține că nu va mai lansa baloane cu gunoaie spre Coreea de Sud

HotNews acum 9 ore
Coreea de Nord s-a angajat duminică „să suspende” lansarea spre Coreea de Sud de baloane pline cu deşeuri, de la mucuri de ţigară la excremente de animale, după ce a lansat câteva sute în cursul ultimelor zile, relatează AFP și Agerpres. Continutul

Roland-Garros: Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian nu au trecut de primul tur la dublu

News.ro acum 12 ore
Perechea Ana Bogdan/Jaqueline Cristian a fost eliminată, duminică, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Roland-Garros. Cele două românce au fost învinse de echipa Amina Anshba/Anastasia Detiuc (Rusia/Cehia), scor 7-6 (4), 6-2,

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°