Actorul Mircea Diaconu s-a lăsat corupt de senatorul Mircea Diaconu şi a profitat de funcţia de director al Teatrului Nottara pentru a-i oferi soţiei un post de regizor. La concursul pentru un post de regizor la Nottara, Diana Lupescu a susţinut lucrarea cu tema „Relaţia actor-regizor“. Cinci fraze. Nota 10 pe linie. Soţul, Mircea Diaconu, a fost şeful comisiei de evaluare.
Actorul, regizorul şi directorul Teatrului „C.I. Nottara" din Bucureşti, Mircea Diaconu, este cercetat de reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) pentru incompatibilitate în desfăşurarea activităţii de manager al instituţiei pe care o conduce. Acesta a condus comisia care, în data de 13 august 2007, a decis angajarea soţiei sale, Diana Maria Diaconu (nume de scenă - Diana Lupescu) pe postul de regizor artistic la Teatrul Nottara.
Angajată ca actor la acelaşi teatru încă din 2001, soţia lui Mircea Diaconu a fost numită regizor artistic în urma unui concurs „montat" la numai două luni de la momentul în care aceasta primise diploma de licenţă a Universităţii Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale" Bucureşti, la specializarea „Artele Spectacolului de Teatru (Regie de Teatru)".
Potrivit fişei postului de regizor artistic al Teatrului Nottara, orice aspirant pentru ocuparea acestui post trebuie să aibă „minimum un an experienţă" în regia de teatru şi „performanţe excepţionale" în domeniu. „Proiectul“ prezentat de Diana Lupescu pentru obţinerea postului de regizor la Teatrul Nottara, condus de soţul său
Cum şi-a examinat soţul soţia
Potrivit documentelor aflate la dosarul ANI, comisia constituită pe 13 august 2007 pentru a supraveghea şi a nota examenul susţinut de Diana Lupescu (57 de ani) a fost formată din soţul acesteia şi directorul Teatrului Nottara, Mircea Diaconu (60 de ani), Cristian Nicolaie, şef scenă, precum şi şeful depa