Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Un deţinut CIA a fost adus pe Aeroportul Băneasa"

Publicat in Romania Libera, marți 6 septembrie 2011 · ·

Consiliul Europei acuză autorităţile române că au permis în 2003 transferul pe teritoriul ţării noastre, în secret, a cel puţin unui deţinut anchetat de SUA pentru activităţi teroriste.

Scandalul închisorilor ilegale ale CIA de pe teritoriul României revine în actualitate, după ce ieri comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei a acuzat autorităţile române că nu doresc să dezvăluie adevărul în acest caz.

„România a fost complice la programul CIA privind închisorile secrete. Un astfel de punct de detenţie al CIA a fost deschis lângă Bucureşti, pe 23 septembrie 2003, imediat după închiderea unuia similar din Polonia. Se ştie că cel puţin un deţinut a fost adus din Polonia direct pe Aeroportul Băneasa, la miezul nopţii. Operaţiunile CIA au continuat apoi în România timp de doi ani", susţine Thomas Hammarberg.

Comisarul a menţionat că statul român nu mai trebuie să evite declanşarea unei anchete judiciare sau a unei investigaţii care să aibă puterea de a scoate la iveală probe secrete. "Din păcate, autorităţile române au demonstrat o voinţă reală minimă pentru a descoperi adevărul despre ce s-a întâmplat pe teritoriul României. Singurul răspuns oficial a fost negativ, dat de o comisie senatorială care a respins toate acuzaţiile", a acuzat Thomas Hammarberg.

Suspiciunile că România ar fi participat la organizarea unei reţele de închisori secrete administrate de CIA au apărut în 2006, când un membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Dick Marty, a început o investigaţie pe acest subiect. Raportul final al anchetei acuza că în ţara noastră au existat centre de detenţie ale CIA între 2003 şi 2005.

„Există suficiente elemente pentru a afirma că centre de detenţie administrate de CIA au existat în Europa, în special în Polonia şi România", susţinea la acel moment Dick Marty.

Norica Nicolai: Vrem probe concrete @N_P

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum o ora
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 36 minute
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Palestinienii spun că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 50 de morţi

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York, după 20 de ani

News.ro acum 2 ore
După 20 de ani, prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York. Ambasadorul României în Statele Unite Andrei Muraru i-a întâmpinat pe primii români sosiţi pe pământ american şi i-a oferit directorului liniei aeriene „certificatul de

Papa Francisc se va întâlni cu actori de comedie din întreaga lume, inclusiv cu Whoopi Goldberg

News.ro acum 2 ore
Papa Francisc, care spune că se roagă în mod regulat "Doamne, dă-mi simţul umorului", se va întâlni cu comedianţi din întreaga lume, inclusiv cu actriţa americană Whoopi Goldberg, pe 14 iunie, a anunţat sâmbătă Vaticanul, relatează Reuters. Mai târz

Ministrul britanic de Externe a fost victima unei farse prin apel video. David Cameron credea că vorbeşte cu Petro Poroşenko

Mediafax acum 2 ore
Apelul a avut loc după un schimb de mesaje cu bărbatul care pretindea că este Poroşenko, care a ocupat funcţia de preşedinte al Ucrainei din 2014 până în 2019, a precizat Foreign Office într-un comunicat. În timpul conversaţiei, politicianul conserv

Mesaj emoționant lăsat de Daliana Răducan după ce și-a unit destinele cu Răzvan Simion. Prezentatorul de la Neazta s-a căsătorit în mare secret

Cancan acum 3 ore
Răzvan Simion și Daliana s-au logodit acum un an și, în aceeași perioadă, au făcut public anunțul despre nunta lor, planificată pentru vara următoare! Până acum, cei doi au preferat să rămână discreți, așa că, astăzi, pe 8 iunie 2024, cei doi și-au

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 43 minute
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Cum afli la ce secție de votare poți vota la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024

HotNews acum 4 ore
Românii sunt așteptați la urne duminică, 9 iunie, pentru a vota în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Ei pot merge la secțiile de vot între orele 7 și 22. Sectie de votareFoto: Hotnews Pentru alegerile locale, cetățenii pot vota la secția

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°