Cerul căpăta brusc o culoare aparte, la fel era şi senzaţia „de vacanţă“ de la mijlocul lui iunie. Ciudat este cum îţi aminteşti din copilărie anumite mirosuri, nuanţe, sunete, chiar şi stări care se combină între ele într-un mod atît de duios şi în acelaşi timp de straniu, încît îţi provoacă pe loc Nostalgia. Îţi aminteşti capetele de secvenţe, însă conţinutul lor e vag, lipsit de consistenţă. Ştiu exact cum mă simţeam în dimineaţa aceea cînd auzeam tramvaiele trecînd pe Calea Moşilor, iar pe fereastra camerei mele vedeam ultimele etaje ale blocului de vizavi şi cerul acela de un albastru cu totul special. Părinţii erau la serviciu, uşa era încuiată, însă aveam grijă să pun şi lanţul, deşi parcă nu mă mai temeam atît de tare de hoţii care dăduseră nenumărate spargeri în cartier şi o omorîseră pe Mihaela Runceanu. Oricum, pe la 12, ora la care în mod normal ar fi trebuit să fiu la şcoală, trebuia să deschid, căci venea Ami de la II ca să ne jucăm cu păpuşile şi să mîncăm prăjiturile. Uneori scriam şi la romanul nostru comun SF. Aveam tot timpul din lume. Abia după-amiază ieşeam afară, cu biclele, în părculeţul de la Mobila şi vacanţa mă lovea în plex. Totul pe Calea Moşilor era schimbat. Mirosea cumva a mare sau doar anticipam marea din iulie. Mîncam flori dulci de Mîna Maicii Domnului şi aveau acelaşi gust ca zmeura din august, de la munte. Mergeam la film la „Mioriţa“, la Tarzan. Ce aventură! Abia după aceea realizam brusc că de fapt mă plictiseam.

DE ACELASI AUTOR Am fost în clasă cu "Missa"! Copilul superhero La tarabă Atunci cînd ai un alien în stomac Copiii din spatele blocului se împuţinau de la o zi la alta, fiecare cu „ţara“ şi cu bunicii lui. Ami pleca două luni la Sălişte, iar mie îmi revenea sarcina să continui singură romanul. Aşteptam să apară pe nepusă masă o verişoară sau o mătuşă care să-mi facă bagajele şi să mă ducă cu trenul la Cluj. A