Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET Cristian Gheorghiţă, vasluianul care pictează în culori vii griul cotidian

Publicat in Adevarul, duminică 18 septembrie 2011 ·

Artistul a reuşit să îşi expună lucrările în oraşul natal după nenumărate expoziţii pe care le-a avut în ţară şi străinătate.

Lui Cristian i-a plăcut încă de mic să mâzgălească, după cum recunoaşte el. Ca orice copil, picta peste tot, însă desenele lui aveau ceva aparte şi asta pentru că el provine dintr-o familie cu înclinaţii artistice. „Grădiniţa m-a ajutat să am siguranţă în trasarea liniilor şi a bastonaşelor. Apoi am avansat şi deja desenam maşini şi roboţi. Eram fascinat de animaţii, de desenele animate care se dădeau pe TVR1, în aşa fel încât ziua mea se transforma, în funcţie de ora magică, în orele de desen“, povesteşte artistul.

Dependent de desen

Mai târziu, după ce a intrat la şcoală, personaje precum Bugs Bunny, Daffy Duck sau Road Runner, l-au determinat pe Cristian să deseneze astfel de personaje. „Foloseam doar pixuri de diferite culori şi carioci şi niciodată creioane. Parcă devenisem dependent, deoarece nu trecea zi fără să umplu vreo câteva pagini din caietele de şcoală cu desenele mele“, îşi aminteşte Cristian.

Anii au trecut, iar Cristian a devenit un adolescent rebel. „Pentru examenul de capacitate făceam pregătire la matematică, dar lipseam cu stoicism. Banii pe care îi primeam de la ai mei îi dădeam pe ţigări şi pe bere. Recunosc că nu am fost un copil model“, mai spune bârlădeanul. Primul an de liceu l-a găsit pe Cristian Gheorghiţă într-o clasă cu profil mecanic. Abia în clasa a X-a, printr-o împrejurare norocoasă, artistul a ajuns la Liceul Pedagogic „Alexandru Vlahuţă“ din Bârlad, sub îndrumarea profesorului Dinisie Gradu.

Atunci şi-a dat seama că pictura este chemarea lui în viaţă. „De la domnul Gradu am învăţat să folosesc fondurile obscure, utilizând culoarea catifelată a albastrului de Prusia. Aveam, uşor, înclinaţii spre morbid, pictând lucrări ca «Mortul care umblă», imagini cu oa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Obiceiuri și tradiții de Înălţarea Domnului

Ziua Constanta acum 32 minute
Înălţarea Domnului la cer este o mare sărbătoare creştină. Totul se bucură în această sfântă zi: oamenii, care participă la Sfânta Liturghie şi petrec apoi, bucurându-se împreună cu familia şi prietenii, codrii şi câmpurile înverzite, holdele de grâ

"Gladiator 2" - Primele imagini cu Paul Mescal în costum de războinic roman pe platoul de filmare

News.ro acum o ora
Primele imagini cu actorul irlandez Paul Mescal pe platoul de filmare al peliculei "Gladiator 2", în care joacă rolul principal, au fost publicate, marţi, de Daily Mail. El apare pentru prima dată în costumul lui Lucius, copilul din primul film. Fot

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 15 minute
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum o ora
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Cod galben de inundaţii după ploile din ultimele zile în Sibiu şi Braşov

Mediafax acum 2 ore
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite

Gelu Duminică, după ce Babasha a fost huiduit pe scenă la concertul Coldplay: Bre, asta e România în toată splendoarea ei!

HotNews acum 9 ore
Gelu Duminică a recționat pe miercuri seară după ce cântărețul de manele Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay de la București. Sociologul a sugerat că cei care au reacționat negativ la prezența tânărului pe scenă sunt ipocriți. Gelu Duminică

Școlile din România ar putea fi dotate cu „săli de detenție”. Cum vor fi pedepsiți elevii care deranjează orele

Adevarul acum o ora
Elevii care deranjează orele ar putea fi reținuți într-o sală special desemnată pentru această activitate, sub supravegherea unui profesor sau a unui cadru didactic auxiliar, este propunerea din proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultar

Norvegia a descoperit cel mai mare zăcământ de metale rare din Europa

News.ro acum 2 ore
Firma minieră Rare Earths Norway spune că a descoperit cel mai mare zăcământ dovedit din Europa de elemente foarte apreciate de pământuri rare, reflectând poate un moment de cotitură atât pentru ţara nordică, cât şi pentru regiune, transmite CNBC. U

Liderii G7 sunt aproape de un acord pentru a oferi Ucrainei 50 de miliarde de dolari folosind profiturile activelor ruseşti îngheţate

Mediafax acum o ora
Detaliile tehnice ale unui acord vor fi finalizate după un summit al liderilor G7 care va avea loc în Italia în această săptămână, ceea ce înseamnă că ar putea trece ceva timp până la încheierea unui acord final, a declarat oficialul francez, care a

Prețurile mari pe litoralul românesc. Cât costă un pahar de BERE rece și un sezlong pe plajă în acest sezon estival

Gandul acum 39 minute
Zilele caniculare din ultima vreme își fac pe mulți dintre români să „dea o fugă” la Mare pentru câteva clipe de relaxare pe litoralul Mării Negre, unde temperturile sunt ceva mai mici față de restul țării. Totuși, dacă alegeți să vă petreceți vacan

Vremea

București
acum

25°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°