Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un român supranumit „împăratul" conduce mafia irlandeză

Publicat in Adevarul, luni 19 septembrie 2011 ·

Povestea „Împăratului", un român care conduce mafia irlandeză după ce a construit un imperiul, a fost făcută publică de jurnaliştii de la Sunday World.

"E legat de tot ce mişcă în lumea interlopă, e un om inteligent care a reuşit să se menţină în afara oricărei publicităţi" scrie publicaţia irlandeză.

Jurnaliştii au reuşit să afle în sfârşit câte ceva despre cel supranumit Împăratul. Existau de mai multe vreme zvonuri despre o persoană misterioasă, fără nume şi fără chip ştiut, care ar conduce din umbră diversele bande irlandeze.

Are cel mai înalt rang într-un cartel al crimei care are legături peste tot în lume şi funcţionează ca o societate secretă: reguli stricte, parole şi chiar tatuaje specifice. Principalele domenii în care operează sunt traficul de persoane, raketingul şi prostituţia.

Aceleaşi surse spun că românul a sosit în Irlanda cu aproximativ zece ani în urmă şi s-a căsătorit cu o irlandeză de care s-a despărţit între timp. Dar îi mai foloseşte numele din când în când, ca identitate alternativă.

Poliţia română îl cunoaşte sub o altă identitate decât cea irlandeză dar se pare că ambele instituţii au ajuns să coopereze şi să-l identifice.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 7 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Licitații - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al CONDMAG SA, în reorganizare, vinde prin licitaţie publică online bunuri ale debitoarei, cum ar fi: echipamente pentru sudură, tăiere şi îndoire ţevi, precum şi mijloace de transport (microbuze, aut

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 4 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 3 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 7 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 6 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 11 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 11 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Vremea

București
acum

20°
joi

20°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

17°
joi

17°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

20°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/28°