FP România continuă discuţia despre starea tot mai fragilă a Pakistanului de astăzi. Pentru Aqil Shah, una dintre cauze este că Islamabadul cheltuieşte anual de 10 ori mai mult pe armată decât alocă educaţiei şi sănătăţii.
Articol din dosarul "11.09.2011, AfPakistan" din ediţia nr. 24 a FP România, din 12 septembrie la toate standurile de presă.
Capacitatea statului pakistanez de a-şi îndeplini funcţiile principale - siguranţa publică, securitatea, servicii sociale - este în declin. Dar statul nu este pe cale să se prăbuşească. Instituţiile sale civile sunt slabe şi adesea, corupte, dar nu imposibil de recuperat. Sistemul judiciar este în plină campanie de afirmare a independenţei, în timp ce societatea civilă contraatacă atât presiunea statului cât şi cea venită dinspre grupările non-statale violente. Problema de fond este concentrarea dezechilibrată a statului pe război şi pe securitatea militară în detrimentul dezvoltării economice şi a resurselor umane. Pakistanul cheltuieşte anual de 10 ori mai mult pe armată decât alocă educaţiei şi sănătăţii.
În cele din urmă, este o problemă de concepţie: logica deseori gonflată, ultranaţionalistă, pesimistă şi parohială a unui stat aflat în permanentă stare de asediu este cea care guvernează politicile - şi determină priorităţile publice. Acest stat controlat de armată nu are capacitatea să înţeleagă că lumea din jurul său se schimbă rapid, că economia este mai importantă decat războiul, iar cooperarea cu celalte state este preferabilă confruntării.
Controlul civil asupra armatei contează enorm. Dar pe termen scurt perspectivele sunt sumbre. Absenţa persistentă a controlului civil este o moştenire istorică a articulării politice a Pakistanului, un proces modelat de o conştiinţă a confruntarii cu un inamic superior din punct de vedere politico-militar, India. Birocraţia civilă şi politicienii au cap
