Cred că demnitatea a fost executată prin împuşcare în ceafă pe 6 martie 1945, iar de atunci încoace rămăşiţele „trupului" ei sunt arse pe rug, în piaţa publică.
Ani de-a rândul ne-am tot văicărit că ne fug oamenii buni din ţară. „Exodul creierelor ne macină fiinţa naţională!", au strigat profeţii. Sunt nevoit să recunosc, cu mâhnire, că au avut dreptate. Chiar ne-au plecat, pe capete, doctorii, profesorii, fizicienii, chimiştii, inginerii şi chiar agronomii. Mai toate „creierele".
Acum pleacă şi muşchii! Vasile Soare, cel mai bun luptător antitero de la Jandarmerie Galaţi, om cu cinci misiuni în iadul din Kosovo, a declarat sec: „M-am ăturat de umilinţă. Plec ca bodyguard în Anglia". Apoi şi-a dat demisia, renunţând la supersalariul de 300 de euro în favoarea unuia de zece ori mai mare. Şi dus a fost!
Evident, plecarea lui Vasile Soare către meleaguri mai prospere nu este o excepţie în scenariul exodului românesc. În ultimii doi ani, sute de oameni în uniformă de la Galaţi - poliţişti, pompieri, tanchişti, genişti, jandarmi - au procedat la fel. Au migrat către un trai mai bun. E adevărat, la spălat vase sau la cules căpşuni, dar şi la un alt standard de viaţă.
Unii dintre cei rămaşi i-au arătat cu degetul pe cei plecaţi şi i-au acuzat că şi-au abandonat demnitatea. Aproape credibil, dacă ar exista o defininiţie neinterpretabilă pentru demnitate. Oare e mai demn să-ţi rişti viaţa pe 300 de euro, pentru statul român, decât să munceşti pe 2.000 de euro pentru un patron spaniol sau italian? E mai demn să n-ai ce mânca, tu, slujbaşul în uniformă al statului, decât să speli vase pentru un salariu care să-ţi permită să fii, în timpul tău liber, egalul celui care tocmai a mâncat din vasele curăţate de tine?
Într-un scenariu „ex abrupto" şi utopic, cred că discuţiile despre demnitate ar trebui interzise. De fapt, oamenii nici măcar nu ştiu să de
