Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Energie „verde“ la Târgul ALEA 2011 Alba Iulia.Vezi programul evenimentului

Publicat in Adevarul, miercuri 28 septembrie 2011 ·

În perioada 1-2 octombrie 2011, Alba Mall va găzdui cea de-a patra ediție a evenimentului “Energie din surse regenerabile - ALEA 2011. Târg de echipamente și soluții complete”, organizat de către Agenția Locală a Energiei Alba și Consiliul Județean Alba.

În acest an vor fi expuse instalații eoliene, panouri solare, pompe de căldură, turbine pentru microhidrocentrale, centrale termice pentru biomasă și multe alte aplicații legate de energia obținută din surse regenerabile.

În cadrul târgului, Agenția pentru Dezvoltare Regională ”Centru” (partener al evenimentului) organizează un workshop pe tema: ”Cercetare și inovare în sisteme de energie regenerabilă” precum și un panel de consultare publică privind valorizarea brevetelor. ADR ”Centru” va organiza de asemenea un laborator domestic pentru cetățeni, în cadrulul proiectului ENESCOM, prilej cu care cetățenii vor primi informații despre metodele de reducere a consumului de energie în locuințe și a cantității de deșeuri produse.

Eco-serbare şi galeria inventatorilor Duminică, de la ora 12.00, cei mici sunt așteptați la Alba Mall unde va avea loc o eco-serbare susținută de către copiii mai multor grădinițe din oraș. Participanții vor fi recompensați de către sponsorii evenimentului cu multe premii iar părinții vor putea vizita standurile expuse în zona centrală și pe galeriile mallului.

„Le recomandăm vizitatorilor să nu rateze galeria inventatorilor, un stand special la care va participa și Iustin Capră, fostul colaborator al lui Henri Coandă și unul dintre cei mai cunoscuți inventatori români. De asemenea va fi prezent și Corneliu Birtok Băneasa, deținătorul premiului WIPO (Organizația Mondială pentru Proprietate Intelectuală - GENEVA) Cel Mai Bun Inventator acordat în cadrul Salonului Internațional de Invenții și Investiții de la Moscova Moscova, în septembrie 2010, o distincție care se acordă o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum 2 ore
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 8 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Școlile din România ar putea introduce sala de detenție pentru elevii care deranjează orele

Botosani News acum o ora
Profesorii vor putea da lecturi suplimentare sau fișe de lucru cu exerciții. Elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde să citească sau să rezolve fișe de lucru. Noutatea se regăsește în proiec

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 11 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Messi: Inter Miami va fi ultimul club din cariera mea

News.ro acum 10 ore
Lionel Messi nu se va întoarce acasă, în Argentina, pentru a-şi încheia cariera de fotbalist. Într-un interviu acordat miercuri pentru ESPN, argentinianul a declarat că va "agăţa ghetele în cui" la actualul său club, Inter Miami, relatează L'Equipe.

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 11 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Bătaie în stradă pentru o fată între trei adolescenţi. Agresorul a ajuns în arestul Poliției Ploiești

Ziare.com acum 8 ore
Bătaie ca-n filme, miercuri după-amiază, 12 iunie, pe bulevardul Independenţei din municipiul Ploieşti. Implicați în altercație au fost trei adolescenţi, unul dintre ei fiind reţinut de poliţişti. "Poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 4 au fost sesizaţ

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 7 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 10 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

16°
joi

16°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°