Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Începe lupta studenţilor pentru locuri în cămine

Publicat in Adevarul, miercuri 28 septembrie 2011 ·

Astăzi începe repartizarea locurilor în cămine. Cei peste 100.000 de studenţi care se întorc la Cluj au la dispoziţie circa 15.000 de locuri în cămine.

Universităţile clujene dau mâine startul repartizărilor în cele 34 de cămine de care dispun. Există, însă, un deficit uriaş, deoarece doar puţin peste 10% din studenţi vor avea loc de cazare asigurat pe perioada studiilor în Cluj-Napoca, respectiv 15.000 de tineri.

Universitatea „Babeş-Bolyai“ (UBB), Universitatea Tehnică (UTCN), Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF), dar şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) pun la bătaie 13.147 de locuri, iar de acestea se vor bucura studenţii cu medii mari, restul fiind nevoiţi să se cazeze în apartamente închiriate ori să stea în gazdă.

Preţurile rămân aceleaşi

Din fericire, cei care vor prinde un loc nu vor plăti mai mult faţă de anul anterior, preţurile rămânând aceleaşi, anunţă reprezentanţii celor patru mari universităţi clujene. La UBB, preţul pentru un loc în cămin începe de la 50 de lei şi ajunge la 200 de lei, în funcţie de condiţiile oferite.

La UTCN un loc costă 110 lei, iar la USAMV, preţurile variază între 80 şi 140 de lei. Tarifele sunt calculate lunar. Reprezentanţii UMF oferă în cele şase cămine pe care le deţin 2.300 de locuri petru medicinişti.

La fel ca şi în alţi ani, unii studenţi care au fost repartizaţi în cămine, dar au unde locui îşi scot locurile la vânzare. Pe internet circulă deja asemenea informaţii, preţurile vehiculate fiind cuprinse între 200 şi 500 de euro. Tinerii spun că acest lucru se practică la toate universităţile. „Depinde şi de cămin. Posibil să ajungă şi la 500 de euro“, comentează o internaută cu numele Ana.

Condiţii oferite

În cele mai mari două campusuri studenţeşti din Cluj-Napoca, al UBB şi cel al UTCN, respectiv Hasdeu şi Observator, condiţiile di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șapte oferte depuse pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 26 minute
< p> Șapte oferte au fost depuse, miercuri, pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad – Oradea, anunță ministrul Sorin Grindeanu. „Un nou pas important pentru construcția Drumului Expres Arad -Oradea (120,47 km). Pentru contractul nece

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum o ora
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 56 minute
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 48 minute
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 2 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 36,45%, PNL – 29,77%, AUR – 9,46% - Primari: PSD – 38,27%, PNL – 32,67%, AUR – 6,36% - rezultate parţiale ora 16.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 36,45 la sută din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL, cu 29,77 la sută, şi de AUR, cu 9,46 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri, de Biroul Electoral Central, conform datelor centralizate până la or

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

Ciolacu: Noua lege a salarizării se va aplica în 2025. Finanţele au negociat cu CE un nou acord pe deficit, pe 7 ani

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sistemul de calcul al deficitului se va schimba şi că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a negociat la Comisia Europeană ca România să aibă un nou acord pe deficitul bugetar, cu durata de 7 ani.

Sălaj: Două persoane au căzut într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor / Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată

News.ro acum o ora
Două persoane au căzut, miercuri, într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor, judeţul Sălaj, fiind chemaţi pompierii. Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul. ”Pompierii sălăjeni au fost solicitaţi în cu

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°