Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gabriel Duţu: „«Narcisa sălbatică» mi-a adus notorietate“

Publicat in Adevarul, duminică 2 octombrie 2011 ·

Directorul artistic al Teatrului „Bacovia“ ţine cu sufletul la gură fanii serialului difuzat de Antena 1. Îşi împarte viaţa între Bucureşti şi Bacău, însă teatrul rămâne marea lui iubire.

Gabriel Duţu nu a bănuit niciodată că va ajunge cândva o vedetă naţională. Cu atât mai puţin i-a trecut prin minte acest lucru în tinereţe, când nici măcar nu visa că va face vreodată teatru. În armată şi-a obţinut brevetul de scafandru profesionist şi a profesat timp de doi ani la Navrom Constanţa.

Recunoaşte că meseria de scafandru îi aducea mulţi bani, însă, fiind un spirit energic şi dornic de ceva nou, a decis să încerce şi altceva. La începutul anilor ’90 a plecat în Grecia, după ce a pus bazele unei trupe de dans.

Teatrul, o întâmplare a destinului

După câteva spectacole cu trupa de dans a ajuns să lucreze ca bucătar într-unul din restaurantele situate pe aleea ce duce spre Acropole şi să deprindă tainele acestei meserii.

S-a întors însă în ţară după opt luni, hotărât să plece iarăşi peste hotare cu prima ocazie. Până la ivirea unei portiţe de evadare din „haosul românesc“ s-a angajat ca bucătar în Constanţa la un fast-food. Decizia i-a schimbat radical viaţa.

„Deasupra acelui fast-food locuia chiar Mihai Sorin Vasilescu, directorul Teatrului «Fantasio» din Constanţa. Venea des şi mânca la mine. M-am împrietenit cu dumnealui şi, într-o zi, mi-a zis să dau la teatru. Nici nu voiam să aud de aşa ceva. Aveam un copil mic acasă şi o mare nevoie de bani“, îşi aminteşte Gabriel. Nu s-a putut însă împotrivi mult timp. A fost nevoit să meargă la examen fiind ameninţat că, dacă nu face acest lucru, îşi va pierde slujba de bucătar. A intrat la teatru după ce a luat totul ca pe o glumă.

Îşi aminteşte că examenul de admitere a fost un eşec total, însă comisia, din care făceau parte Geo Saizescu, Lucian Iancu şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 20 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum 57 minute
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 42 minute
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 2 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum o ora
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

George Tuţă spune că are circa 681 de voturi diferenţă faţă de Clotilde Armand, înainte de finalizarea centralizării voturilor din ultimele trei secţii în Sectorul 1

News.ro acum 29 minute
Candidatul PNL George Tuţă a declarat, miercuri, că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al Sectorului 1 să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector. El a adăugat că lucrurile nu se mai pot s

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 3 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Apple depăşeşte Microsoft şi redevine cea mai valoroasă companie din lume, după dezvăluirea planurilor privind AI

Mediafax acum 37 minute
Apple a redevenit cea mai valoroasă companie din lume, alimentată de entuziasmul inteligenţei artificiale. Compania a depăşit Microsoft în tranzacţiile de miercuri dimineaţă, ajungând la o capitalizare de piaţă de 3.244 de miliarde de dolari.

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 3 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/26°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°