Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul „Continental“ amânat la Curtea de Apel Alba Iulia. Avocata Doina Scutea a cerut termen nou

Publicat in Adevarul, marți 4 octombrie 2011 ·

Curtea de Apel Alba Iulia a amânat marţi judecarea pe fond a dosarului „Continental“, în care au fost trimişi în judecată decanul Baroului de Avocaţi Alba Doina Scutea şi miliardarul Dorel Tamaş, alături de alte patru persoane, printre care şi un notar public.

Dosarul a fost la primul termen pe fond, după ce anterior completul de judecată s-a abţinut.

„La acest prim termen de judecată mai mulţi inculpaţi au formulat cereri de amânare pentru angajarea unui apărător. Prin urmare, Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit următorul termen pentru data de 25.10.2011“, a spus Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia. Printre cei care au formulat cerere de amânare este şi Doina Scutea.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, la data de 14 mai 2008, inculpatul Dorel Tamaş, în calitate de administrator al SC Ardeleana SA, şi o societatea comercială din Cluj Napoca au încheiat un antecontract cu privire la vânzarea hotelului „Continental” din acelaşi oraş.

Preţul tranzacţiei a fost stabilit la suma de 10 milioane de euro, din care a fost achitată suma de 2 milioane de euro cu titlu de avans, diferenţa urmând a fi plătită la finalizarea vânzării. Tamaş şi Scutea au ascuns faptul că imobilul era revendicat de foştii proprietari. Suma dată ca şi avans nu a mai fost restituită.

Dorel Tamaş este acuzat de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, două infracţiuni de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani, în formă continuată, delapidare, în formă continuată, două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În sarcina Doinei Scutea s-a reţinut complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

MAE confirmă că cele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetăţenie română

Mediafax acum 6 ore
MAE precizează că, duminică, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste au fost informaţi de autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsit

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 10 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 8 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 9 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum 12 ore
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum 9 ore
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Roland-Garros: Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian nu au trecut de primul tur la dublu

News.ro acum 10 ore
Perechea Ana Bogdan/Jaqueline Cristian a fost eliminată, duminică, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Roland-Garros. Cele două românce au fost învinse de echipa Amina Anshba/Anastasia Detiuc (Rusia/Cehia), scor 7-6 (4), 6-2,

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°