Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tudor Ignat colecţionează diplome şi medalii la înot

Publicat in Adevarul, marți 4 octombrie 2011 ·

Legitimat la Clubul Sportiv Reşiţa 07, suceveanul este în paralel instructor pentru aproximativ 150 de copii de la Şcoala Generală Nr. 3 şi la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din oraş.

A început înotul la patru ani şi jumătate la Şcoala Generală Nr. 3 din Suceava, iar de la şapte ani a început să obţină primele rezultate ce aduceau după sine numeroase diplome şi medalii.

De la şapte ani şi jumătate a început să facă performanţă, îndrumat de profesoara Aurelia Deaconu. Până la majorat a reprezentat Clubul Sportiv Municipal Suceava, iar din clasa a XII-a a început să participe la competiţii din partea Clubului Steaua Bucureşti, până la 21 de ani.

A făcut apoi pe rând parte din Clubul Dinamo şi CSM Piteşti, pâna la 27 de ani, când a renunţat complet la înot. „Să spunem că am avut nevoie de o pauză deoarece performanţa înseamnă foarte multe sacrificii“, a spus Tudor Ignat.

A revenit la Suceava imediat şi a început să lucreze ca instructor auto alături de tatăl său, însă pasiunea pentru înot nu dispăruse. Astfel, din anul 2009, a obţinut un loc în echipa instructorilor de înot de la Şcoala Generală Nr. 3 şi cu această ocazie a început să înoate din nou.

Multiplu campion naţional şi recordman

S-a înscris apoi în Clubul Sportiv Reşiţa 07 şi a început să participe la Campionatele Europene şi Mondiale de Înot Masters. Anul trecut a reuşit să obţină patru medalii la Campionatul Mondial de Înot Master, trei de argint şi una de bronz.

La începutul lunii a participat la Campionatele Europene de Înot Masters, unde a urcat pe cel mai înalt loc de pe podium. S-a întors acasă cu două medalii de aur la categoriile 50 şi 100 metri bras şi cu o medalie de argint la 50 de metri fluture.

Aici a cunoscut sportivi de toate vârstele, chiar şi de peste 90 de ani. „Anul trecut, la Mondiale, a fost o femeie de 96

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 38 minute
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum 2 ore
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum o ora
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Tranzacţiile în dolari şi euro, oprite la cea mai mare bursă din Rusia, din cauza unor noi sancţiuni ale SUA

News.ro acum o ora
Noile sancţiuni ale SUA împotriva Rusiei opresc tranzacţionarea în dolari şi euro pe principala sa piaţă financiară, au declarat miercuri grupul Moscow Exchange, bursa şi banca centrală, transmite CNBC. ”Din cauza introducerii măsurilor restrictive

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 4 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 4 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Rezultatele parţiale ale votului pentru primar: PSD-37,63%, PNL-32,27%, AUR-6,38%, ADU-4,66%

Mediafax acum 20 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a prezentat, miercuri seara, rezultatele parţiale în privinţa votului pentru autorităţile locale. Astfel, în privinţa alegerii pentru primar, PSD a obţinut 37,63%, PNL - 32,27%, AUR - 6,38%, iar ADU doar 4,66%.

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 3 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

A decedat Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA

News.ro acum 2 ore
Fostul baschetbalist american Jerry West, legendă a echipei Los Angeles Lakers, a decedat miercuri, la vârsta de 86 de ani. El era baschetbalistul reprezentat pe celebrul logo al NBA. Fost jucător şi antrenor al celor de la Los Angeles Lakers, Jerry

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

23°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°