Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Live Ora 13.00 – Dezbatere HISTORIA: Cui îi e frică de Rege?

Publicat in Adevarul, joi 6 octombrie 2011 ·

Propunerea privind organizarea unei şedinţe solemne a Parlamentului la 25 octombrie la care să fie invitat Regele Mihai a stârnit o adevărată controversă în clasa politică.

Este monarhia o alternativă viabilă pentru România? Cui îi e frică de Rege? Vor răspunde la aceste întrebări istoricul Dan Falcan, fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu şi jurnalistul Ion Cristoiu, într-o dezbatere moderată de Ion M. Ioniţă şi transmisă începând cu ora 13.00 pe site-ul adevarul.ro şi historia.ro.

Solicitarea de invitarea a Regelui Mihai în Parlamentul României a fost făcută de către liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu. "Aş dori să aveţi amabilitatea să introduceţi ca punct suplimentar solicitarea grupurilor parlamentare PNL pentru ca în ziua de 25 octombrie să organizăm o şedinţă solemnă a Parlamentului, ocazie cu care să-l invităm pe Regele Mihai să se adreseze Parlamentului, ocazie care ar marca împlinirea vârstei de 90 de ani a Majestăţii Sale şi, în acelaşi timp, ar fi un prilej de evocare istorică şi de omagiere a singurei personalităţi în viaţă încă dintre şefii de stat din perioada celui de-al doilea război mondial. Ar fi un bun prilej să ne întoarcem privirea spre momentele importante ale istoriei româneşti, ar fi un bun prilej să arătăm că ne preţuim istoria şi oamenii care au făurit istoria acestei ţări", a declarat Călin Popescu Tăriceanu în plenul reunit al Parlamentului.

La rândul său, preşedintele PSD, Victor Ponta, a apreciat că propunerea lui Tăriceanu este una "de bun simţ, de normalitate într-o societate care are foarte puţine repere şi foarte puţine momente de normalitate". "Cred că ar fi un gest pe care societatea românească l-ar aprecia ca, pe 25 octombrie, la împlinirea unei vârste pe care o urez tuturor celor prezenţi, Regele Mihai să se adreseze nouă, fără a avea dezbateri politice, fără a discu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum 28 minute
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 9 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 10 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 5 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 6 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 13 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 11 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 8 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°