Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bogaţii Galaţiului au bătut criza cu profituri de milioane de euro. Vezi ce patroni au câştigat cei mai mulţi bani FOTO

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 octombrie 2011 ·

Nu mai puţin de şapte firme din Galaţi au reuşit să obţină pe 2010 un profit de peste 5 milioane de euro de fiecare. Performeră - Arcada Company SRL, cu un profit de 11,5 milioane de euro

Aşteptat cu maximum interes, „Topul firmelor gălăţene pe 2010", întocmit de Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (PIMM) de la Galaţi, aduce în prim plan o uriaşă revelaţie: se poate face profit bun chiar şi în vremuri de criză!

Marian Filimon, preşedintele PIMM Galaţi, a precizat clar că Topul IMM-urilor nu conţine doar o înşiruire de cifre, ci are la bază şi o analiză profundă a situaţiei financiare a fiecărei companii gălăţene care a făcut profit. „I-am dat deoparte pe cei care au datorii foarte mari către furnizori sau către stat", a explicat Filimon motivul pentru care companii mari, precum ArcelorMittal sau Alcom, nu apar în top.

Cea mai „tare" firmă e... mijlocie

Surprinzător, cea mai profitabilă companie gălăţeană pe anul 2010 - Arcada Company SRL - nu este considerată (după clasificarea fiscală) ca fiind „firmă mare", ci este doar „mijlocie".

Profitul obţinut de Arcada este de 47.538.675 lei (circa 11,5 milioane de euro), iar sursele de venit sunt bine împărţite: cele mai mari încasări sunt din domeniul construcţiilor (mai ales pe contracte publice, cum ar fi amenajările portuare), apoi din producţia de pâine, dar şi din activităţi conexe: comerţ cu materiale de construcţie şi producţie agricolă.

Patronii firmei, gălăţenii Mihai Humă şi Spiru Mantu, sunt în general persoane foarte discrete. Nu au maşini de fiţe sau case impresionante, preferând să nu dea prilej pentru ştiri din categoria „monden".

Interesant este că Arcada Company SRL este cea mai profitabilă firmă din România la categoria de administrare fiscală „Întreprinderi mijlocii". În privinţa cifrei de afaceri, compania ocupă, la aceeaşi categorie, de-abia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 9 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

MAE confirmă că cele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetăţenie română

Mediafax acum 5 ore
MAE precizează că, duminică, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste au fost informaţi de autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsit

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 7 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 8 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Roland-Garros: Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian nu au trecut de primul tur la dublu

News.ro acum 9 ore
Perechea Ana Bogdan/Jaqueline Cristian a fost eliminată, duminică, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Roland-Garros. Cele două românce au fost învinse de echipa Amina Anshba/Anastasia Detiuc (Rusia/Cehia), scor 7-6 (4), 6-2,

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum 8 ore
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Canotaj: România a făcut spectacol la Europenele de juniori - Șapte medalii de aur și două de argint

HotNews acum 7 ore
Romania a terminat pe prima poziție în clasamentul pe medalii al Campionatelor Europene de canotaj Under-19 de la Kruszwica (Polonia), cu nouă medalii în 11 probe (șapte de aur și două de argint). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture allian

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

17°
lun.

16°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

17°/28°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°