Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rinichiul separă binele de rău

Publicat in Jurnalul, luni 10 octombrie 2011 ·

Se zice că rinichiul este cenzorul final al organismului. Rinichiul este garanţia purităţii organismului. El este filtrul final care separă binele de rău. Chiar medicina clasică a apelat la o metaforă pentru a sintetiza prestaţia rinichilor. Medicii recunosc că rinichii sunt boierii organismului şi îşi cedează energia la nevoie. Astfel, când primesc semnale cum că alte organe se află în deficit de energie, rinichii dau din propria zestre de energie, care este dirijată spre zona sărăcită de energie. Şi medicina tradiţională apreciază rinichii, numindu-i fântâna vieţii.

În refle­xoterapie, care lucrează pe punctele din talpă reprezentând toate organele, se începe şedinţa cu masarea punctului rinichilor din talpă, pentru a debloca energia din rinichi şi a o pune în circulaţie. Explică lucrarea făcută de rinichi profesorul doctor Mircea Penescu, manager la Spitalul Clinic de Nefro­logie "Carol Davila". Împreună, cei doi rinichi nu depăşesc 350 de grame. Cu toate acestea, ei au o irigare de lux cu sânge, o cincime din sângele organismului trece prin rinichi.

Omul poate trăi cu un rinichi când celălalt a fost îndepărtat din cauze medicale. Dar şi în singurul rinichi mai există rezerve de capacitate, de funţionare. Una dintre bolile cele mai des întâlnite poartă numele de infecţie urinară. Frecvente sunt infecţiile urinare joase, ale aparatului renal inferior, dintre care dese sunt cistitele. Când infecţia urcă spre partea superioară a aparatului reno-uri­nar, situaţia se agravează, iar când in­fecţia a cuprins ţesutul efectiv al ri­nichiului, aceste pielonefrite sunt ma­ladii serioase. Agenţii patogeni, mi­crobii pătrund în tractul rinichilor şi apar aceste infecţii urinare, cele mai frecvente infecţii ale organismului.

Unii oameni se sperie că în anumite momente ale zilei urina lor este mai roşie, crezând că-i semn de boală grea. În real

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 30 minute
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Firea, scrisoare deschisă către Nicuşor Dan: E a două oară când vă scriu pentru a vă chema la o dezbatere despre ce am făcut fiecare la Primăria Capitalei / V-aţi dovedit liderul unei echipe care a stat...pe timpul bucureştenilor

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea, fost primar, i-a adresat duminică o scrisoare deschisă actualului edil Nicuşor Dan, chemându-l la o dezbatere despre ce a făcut fiecare la Primăria Capitalei. ”V-aţi dovedit liderul unei echipe ca

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Gabriela Firea ii adresează o Scrisoarea deschisă lui Nicușor Dan (P)

Ziua News acum 35 minute
Domnule primar general, Nicușor Dan, este a două oară când vă scriu pentru a vă chema la o dezbatere despre ce am făcut fiecare la Primăria Capitalei, o dezbatere pe care toți bucureștenii o așteaptă. V-am cerut în mesajul anterior să discutăm chiar

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Tragedie în Dolj: Trupul unui adolescent a fost găsit înecat într-o baltă de lângă barajul Castranova

Ziare.com acum 2 ore
Într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj a fost găsit trupul unui băiat de 13 ani, prea târziu pentru a putea fi salvat. Poliţia anunţă, duminică, 2 iunie, deschiderea unui dosar penal în cadrul căruia se fac cercetări pentru a se

LIVE Război în Ucraina - ziua 830: Ucraina salută permisiunea de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei /Zelenski a avut o întâlnire "foarte bună" cu secretarul american al Apărării

HotNews acum 4 ore
Ucrainenii salută decizia Statelor Unite de a le permite să folosească anumite arme occidentale împotriva unor ţinte inamice pe teritoriul Rusiei, dar speră că vor fi ridicate mai multe restricţii în acest sens pentru a evita un număr şi mai mare de

Islanda: Halla Tomasdottir, femeie de afaceri în vârstă de 55 de ani, a fost aleasă în funcţia de preşedinte

News.ro acum 2 ore
Femeia de afaceri Halla Tomasdottir va deveni următorul preşedinte al Islandei, potrivit rezultatelor oficiale ale alegerilor, după ce a învins-o pe Katrin Jakobsdottir, fost premier, relatează AFP. Jakobsdottir, în vârstă de 48 de ani, şi-a recunos

Consilierul lui Netanyahu: Planul Biden pentru Gaza „nu-i o afacere bună”, dar Israelul îl acceptă

Mediafax acum o ora
Ophir Falk, consilierul pentru politică externă al lui Netanyahu, a confirmat că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru încetarea războiului din Gaza, promovat de preşedintele american Joe Biden. În interviu Falk a spus că propunerea lui Biden a

Portalul de servicii online al MAI a fost accesat de peste 8,9 milioane de ori

Mediafax acum 2 ore
Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne (https://hub.mai.gov.ro/O) a fost accesat de peste 8,9 milioane de ori, fiind create peste 462.000 de conturi, anunţă reprezentanţii instituţiei. Serviciul de eliberare online a cazierel

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°