„Exclusiv. Dezvăluiri senzaţionale despre titlurile din presa românească. Află care e mecanismul din spatele titlurilor bombastice!“ Cam aşa ar fi arătat titlul acestui articol dacă aş fi ţinut neapărat să fiu în ton cu tendinţele presei online. Apoi, probabil, pentru a respecta pînă la capăt tendinţele pomenite, aş fi scris cîteva fraze întortocheate, astfel încît cititorul să simtă cu adevărat ce înseamnă să-ţi iroseşti timpul şi să nu afli nimic din cele promise în titlu. Din fericire, intenţia mea este alta, şi anume aceea de a privi, cu seriozitate, dar şi cu o doză de ironie, ceva mai atent la exclusivităţile din presa românească.
Spre deosebire de presa din alte ţări, mass-media din România abundă în titluri bombastice, musai însoţite de eticheta „exclusiv“. De la televiziunile de ştiri, pînă la ultimele bloguri cu pretenţii de site-uri de ştiri, toată lumea are ceva de spus în exclusivitate. E greu de crezut că s-ar găsi vreun consumator de presă cu adevărat interesat de caracterul exclusiv al unei ştiri. Prin urmare, exceptînd mîndria pieptănată a vreunui redactor-şef, nici beneficiile imediate nu pot fi prea mari. Iar cînd o informaţie e prezentată „în exclusivitate“ pe mai multe site-uri sau posturi de televiziune în acelaşi timp, putem fi siguri că a sucombat şi ultima fărîmă de interes şi dumerire în legătură cu aşa-zisele exclusivităţi.
Ce anume este de fapt o exclusivitate? Combinînd definiţiile din dicţionar cu experienţa activităţii în presă, exclusivitatea ar trebui să fie o informaţie (inclusiv fotografii sau înregistrări video) care nu circulă liberă pe piaţă, ci a fost obţinută prin mijloace specifice, şi care nu se află şi în posesia altor jurnalişti/instituţii de presă. În mod normal, asupra unei astfel de exclusivităţi există dreptul unic de punere pe piaţă, orice preluare necesitînd cel puţin menţionarea sursei primare. @N_P