Nick Jukes şi Căpitanul Boycott
Prin 1994, am întîlnit un activist ecologist. Era un activist adevărat, full-time, iar noi, românii, avizi de consum după decenii de penurie, nu eram deloc pregătiţi pentru aşa ceva. Profesiunea lui de credinţă mi se părea oarecum amuzantă, iar tînărul blond, care nu intra la McDonald’s nici pentru un suc, purta pantofi de piele numai de la second hand, mînca ouă şi brînză doar de la găini şi vaci fericite şi prefera să ia un tren la o oră neconvenabilă decît autobuzul – un fel de şaman al unui cult ciudat. Curînd însă, am văzut şi am înţeles cum asemenea opţiuni – şi altele, chiar mai ciudate, precum traiul în copaci marcaţi pentru tăiere, ocuparea unei străzi centrale cu canapele, fileuri de tenis şi piscine gonflabile, ori un marş de sute de biciclişti cu fluiere – fac parte dintr-un mecanism subtil, care poate face viaţa mai bună. Mecanismul funcţionează pe baza a două precepte.
DE ACELASI AUTOR Cum scriem la National Geographic - o scurtă conversaţie onestă Generaţia jumi-juma Primul – opţiunea mea contează, trebuie să-mi sondez conştiinţa pentru a vedea dacă gestul meu individual nu este nociv la nivel mai larg. De exemplu, cu fiecare cutiuţă de ceai de la o multinaţională încurajez un sistem în care muncitorii lucrează ca sclavii pe plantaţie, iar intermediarii încasează profitul. Cu fiecare litru de benzină de la un producător care poluează cu impunitate regiuni din lumea a treia sînt şi eu complice la distrugerea unor zone sălbatice şi a populaţiilor lor. Cu fiecare maşină nouă pe care o cumpăr pentru a-mi satisface ego-ul şi comoditatea, alimentez o industrie care ne sufocă şi ne îmbolnăveşte.
Nu era uşor pentru Nick să rămînă fidel acestui precept. Iar pentru mine, o româncă aterizată în Marea Britanie în 1996, apa oprită în timp ce te speli pe dinţi, evitarea anumitor produse şi branduri, refuzul de