Era prin ’92 şi mă aflam în cursa Tarom de la Bangkok, în drum spre casă. Avionul – plin. Nu era nici un loc liber. Pînă şi culoarele erau ocupate. Cu multe cutii de carton pline de orhidee. În marea lor majoritate, pasagerii erau componenţii delegaţiei româneşti de la Reuniunea anuală a FMI şi Băncii Mondiale. În anul acela, conferinţa se ţinuse în Thailanda. Sutele de cutii de orhidee nu aparţineau bancherilor, ci unor mici angrosişti români care cumpărau firul cu 1 dolar şi îl vindeau în Bucureşti cu 10-12. Avionul avea deja întîrziere la decolare. Cîţiva investitori-florari începuseră să bombăne. La un moment dat, se iveşte şi motivul întîrzierii: un amărît de chinez, care se strecurase (el ştie cum) printre filtrele de pe aeroport, ajunsese în Tarom (încerca să ajungă clandestin în România), fusese descoperit şi doi-trei poliţişti încercau să-l dea jos. Omul urla ca din gură de şarpe, se agăţa de uşi, ştia că îl aşteaptă o extrem de neplăcută repatriere în China, cu arestarea de rigoare. Legea e lege, pentru trecerea ilegală de frontieră există pedepse oriunde în lume. Cu toate astea, îmi era milă de amărîtul ăla care încerca să fugă dinspre comunism înspre o Europă liberă.
Cu atît mai tare m-a iritat reacţia cîtorva compatrioţi. „Uite, dom’le, ce ţine avionul în loc, uite de ce întîrziem. Să-l dea naibii jos mai repede, mama lui de prăpădit, i s-a făcut de plimbare pe gratis.“ M-am întors spre ei şi, cît am putut de calm, le-am reamintit că, în urmă cu mai puţin de doi ani, erau o mulţime de români care întîrziau trenuri sau camioane sau avioane pentru că încercau să treacă o frontieră spre o ţară mai liberă. Sau mai bogată. „Da, domnu’, da’ noi ce vină avem, de ne ţine ăsta-n loc?“ Am tăcut, nu mai aveam argumente. Se uscau orhideele.
DE ACELASI AUTOR Ne consultă Europa! Utilităţi particulare Priorităţi rurale Sînt expiratAcelaşi gen de uitare
