Pentru a şti unde se îndreaptă zona euro, săptămîna aceasta trebuiau descifrate subtilităţile politicii slovace. Pe 11 octombrie, Parlamentul din Bratislava a respins extinderea Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF), deoarece opoziţia social-democrată (SMER) s-a abţinut, lăsîndu-i pe liberalii din partidul SaS să doboare guvernul de coaliţie al Ivetei Radičová, din care făceau totuşi parte. Pe 13 octombrie, acelaşi parlament a ratificat extinderea FESF-ului datorită voturilor SMER-ului, care a votat da în schimbul organizării de alegeri anticipate.

În aceste dezbateri şi negocieri, elita politică slovacă şi-a demonstrat incapacitatea de a vedea că adevăratele interese ale ţării nu pot fi decît într-un context european. Ea a dovedit că are mentalitatea îngustă a unei ţări mici, care nu găseşte altă modalitate de a exista pe scena europeană decît jucîndu-se cu subiecte legitime – precum pertinenţa mecanismelor de salvare a zonei euro – în slujba interesului politicienilor.

Deşi toţi liderii UE au lansat apeluri oficiale către Parlamentul slovac pentru a vota din nou asupra FESF-ului, Bruxelles nu poate fi acuzat de a fi luat acţiuni anti-democratice forţînd mîna unui parlament naţional, aşa cum a fost cazul de exemplu cu Irlanda, care a trebuit să organizeze un al doilea referendum privind Tratatul de la Lisabona în 2008. Dar Bruxelles a jucat un rol important. Întrucît al doilea vot, pe 13 octombrie, i-a deschis uşa lui Robert Fico, liderul SMER-ului. Prim-ministru din 2006 în 2010, acesta şi-a dat deja arama pe faţă aliindu-se cu extrema dreaptă, SNS-ul lui Ján Slota, şi cu populiştii lui Vladimír Mečiar. În timpul mandatului său, Slovacia a devenit mai naţionalistă,

s-a închis, a amplificat tensiunile etnice în regiune şi a preferat să cultive relaţiile cu Rusia sau Serbia, mai degrabă decît cele cu UE. Dacă Robert Fico cîştigă urm