Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele CJ Galaţi are trei case. El este "bătut" de preşedintele CJ Brăila, care are patru locuinţe. Vezi cu stă treaba în restul judeţelor

Publicat in Adevarul, miercuri 19 octombrie 2011 ·

Statistica a fost făcută de site-ul specializat econtext.ro. Cel mai "tare-n case este" este preţedintrele CJ Cluj, cu 7 imobile. Preşedinţii Consiliile Judeţene Bacău şi Mureş nu au case deloc, locuind cu chirie.

În total, cei 41 de preşedinţi de Consilii judeţene deţin 89 de imobile, ceea ce înseamnă peste două imobile de şef de judeâ. Cea mai mare parte din aceste imobile sunt apartamente şi case de locuit.

Mai exact, cei 41 au 38 de apartamente, 42 de case de locuit, 5 case de vacanţă şi 4 spaţii comerciale.Toate aceste clădiri au împreună o suprafaţă de 16.778,97 de metri pătraţi. Adică aproape 2 hectare.

Pe primul loc, cu cele mai multe case, se plasează Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean din Cluj. El are şapte imobile (6 apartamente şi 1 casă de locuit), care au, împreună, o suprafaţă de 580,94 de metri pătraţi.

Dacă luam drept criteriul suprafaţa, atunci pe primul loc se plasează Liviu Dragnea, preşedintele CJ Teleorman. Dragoş Benea din Bacău şi Edita Lokodi din Mureş nu au nici o casă, nici un imobil.

Daca analizam pe partide, PSD conduce detaşat, atat la case, cât si la suprafaţa acestora. Explicaţia rezidă în faptul ca ai au cei mai multi preşedinţi de consilii judeţene. Astfel, cei 17 preşedinţi din partea PSD au 38 de case, care ocupă 8167,75 metri pătraţi.

La rândul lor, cei 14 şefi democrat-liberali deţin 36 de case, care măsoară 5477,25 de metri pătraţi.

Preşedintele CJ, Eugen Chebac, are trei case (două apartamente şi o casă "pe pământ"), care însumează 393 mp. Ocupă locul 13 în clasamentul imobiliar al preşedinţilor de CJ, fiind surclasat de Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele de la Brăila. Acesta este pe locul 2, cu patru imobile de locuit, în suprafaţă de 1452 mp!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum o ora
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 3 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

News.ro acum o ora
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Mog

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 3 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 4 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum o ora
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum 3 ore
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

23°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

20°
joi

17°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

14°/26°
Constanta
acum

21°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/28°