Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Podul unui bloc de 7 etaje din Turnișor s-a făcut scrum GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 octombrie 2011 ·

Pompierii au avut nevoie de aproximativ o oră ca să stingă flăcările. Pe perioada intervenției, locatarii din blocul de pe Șosdeaua Alba Iulia au fost evacuați. Pompierii încearcă să stabilească acum de la ce a izbucnit incendiul.

CITIȚI ȘI:

VIDEO – Incendiu devastator la Sibiu – flăcările au mistuit un depozit de mobilă (GALERIE FOTO)

Rezervaţia Naturală Zackel arsă în proporţie de 90 la sută

Locatarii unui bloc de pe Șoseaua Alba Iulia au trecut în această noapte printr-o spaimă cumplită. Oamenii au fost evacuați de pompieri, după ce un incendiu a cuprins întreg podul blocului situat în cartierul Turnișor.

”Am auzit numai vecinii că arde acoperișul blocului, și atunci am ieșit afară și am văzut flacără, m-am speriat. Era focul mare, tot acoperișul blocului”, a povestit Eugenia Oprean, o locatară din zonă.

Oamenii au ieșit din case și au așteptat afară mai bine de o oră, până când pompierii au reușit să stingă focul.

”Am ieșit afară cu toții, ne-am speriat, flăcările erau mari, deja tot acoperișul cred că este terminat”, a spus Dumitru Grigore, care locuiește chiar în blocul în care a avut loc incendiul.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

În podul blocului erau depozitate diferite obiecte aparținând locatarilor. Pompierii sibieni încearcă să stabilească acum de la ce a izbucnit incendiul.

”Inspectoratul pentru Situații de Urgență a intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la etajul VII al unui bloc de pe Șoseaua Alba Iulia. Locatarii au fost evacuați pentru a preveni apariția unor accidente pe timpul acțiunii de intervenție. Vom face cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurării izbucnirii incendiului”, a spus locotenent-colonelul Virgil Giurgiu, prim adjunct al inspectorului șef al ISU Sibiu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 41 minute
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum 2 ore
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum o ora
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Tranzacţiile în dolari şi euro, oprite la cea mai mare bursă din Rusia, din cauza unor noi sancţiuni ale SUA

News.ro acum o ora
Noile sancţiuni ale SUA împotriva Rusiei opresc tranzacţionarea în dolari şi euro pe principala sa piaţă financiară, au declarat miercuri grupul Moscow Exchange, bursa şi banca centrală, transmite CNBC. ”Din cauza introducerii măsurilor restrictive

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 4 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 4 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Rezultatele parţiale ale votului pentru primar: PSD-37,63%, PNL-32,27%, AUR-6,38%, ADU-4,66%

Mediafax acum 23 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a prezentat, miercuri seara, rezultatele parţiale în privinţa votului pentru autorităţile locale. Astfel, în privinţa alegerii pentru primar, PSD a obţinut 37,63%, PNL - 32,27%, AUR - 6,38%, iar ADU doar 4,66%.

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 3 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

A decedat Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA

News.ro acum 2 ore
Fostul baschetbalist american Jerry West, legendă a echipei Los Angeles Lakers, a decedat miercuri, la vârsta de 86 de ani. El era baschetbalistul reprezentat pe celebrul logo al NBA. Fost jucător şi antrenor al celor de la Los Angeles Lakers, Jerry

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

22°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°