Am citit, pe diverse site-uri, sute de comentarii ale cititorilor în legătură cu accidentul provocat de Şerban Huidu. Mulţi l-au condamnat deja. Şi-atunci la ce mai foloseşte Justiţia?

Sigur, el a provocat accidentul. Cel puţin aşa rezultă din constatările poliţiei la locul accidentului. Dar încă nu există o sentinţă. Iar o sentinţă pronunţată în urma unui proces şi a unei deliberări trebuie să ţină seamă de toate elementele -inclusiv, dacă e cazul, de circumstanţele atenuante sau agravante. L-am auzit la televizor pe un şef al poliţiei făcând această precizare tehnică: „Din primele evaluări reiese că este vinovat pentru producerea accidentului, dar numai procurorul poate decide trimiterea în judecată şi numai judecătorul poate pronunţa o sentinţă". Perfect adevărat şi în perfectă concordanţă cu statul de drept. Căci parcă asta am vrut, nu? Stat de drept şi democraţie.

Numai că democraţia e plicticoasă şi nu face rating, iar în Justiţie nu avem încredere. Bineînţeles, tocmai pentru că e democraţie, oamenii sunt liberi să-şi exprime opiniile şi convingerile. Dar felul în care o fac unii -aruncând cuvinte grele şi răţoindu-se violent la adresa celor care sunt de altă părere ori care, pur şi simplu, invită la răbdare şi nuanţe - arată că mai avem mult până vom deprinde spiritul statului de drept. Principiul „prezumţiei de nevinovăţie" până la pronunţarea sentinţei nu e o vorbă goală: el arată, înainte de toate, tocmai încrederea oamenilor într-o judecată dreaptă. În cazul lui Şerban Huidu, judecătorul va trebui să fie surd şi orb la presiunea mediatică şi să nu ţină cont de popularitatea personajului: va avea de judecat un cetăţean, nu o vedetă. Dar în multe alte cazuri, linşajul mediatic a precedat judecata la tribunal, iar oamenii au „tras concluzia" înainte de pronunţarea instanţei. Iar când sentinţa era altfel decât se aştepta publicul, reacţiile au