Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au aprobat banii pentru căldura craiovenilor. Află până când cred edilii că le vor ajunge!

Publicat in Adevarul, vineri 28 octombrie 2011 ·

Cele 19, 2 milioane de lei reprezentând sume compensatoare pentru subvenţia agentului termic au fost aprobate miercuri de Executiv. Autorităţile locale avertizează însă că banii primiţi nu au rezolvat decât temporar problema furnizării căldurii şi apei calde în Bănie.

Banii primiţi de la Guvern în şedinţa de miercuri au soluţionat doar parţial problema termoficării din Bănie, autorităţile locale spunând însă că banii nu sunt suficienţi pentru soluţionarea definitivă a problemei. „În prezent, nu există altă posibilitate de a primi căldură în Craiova decât pe bani. Ce am primit de la guvern este un balon de oxigen pentru noi, dar această sumă nu este suficientă decât pentru o lună. Noi trebuie să strângem în continuare banii de la cei care au datorii“, a spus directorul financiar al Regiei de Termoficare, Sorin Iordache. În prezent, datoria pe care Regia de Termoficare o are faţă de Complexul Energetic Craiova este de 170 milioane de lei.

Reamintim faptul că, în urmă cu câteva săptămână, jumătate din populaţia din Bănie care primeşte agent termic de la sistemul centralizat de termoficare a rămas fără apă caldă, autorităţile precizând că aceştia nu vor primi nici căldură. Cu doar o zi înainte de începerea Zilelor Craiovei, primarul Antonie Solomon a precizat că se va relua furnizarea agentului termic în toate cartierele Băniei, dar doar pe durata manifestărilor, “ca să nu creadă lumea că suntem lipsiţi de suflet”. Directorul Complexului Energetic, Constantin Bălăşoiu, a precizat însă că reluarea furnizării s-a făcut ca urmare a eforturilor făcute de Regia de Termoficare pentru recuperarea restanţelor de la populaţie, dar şi a faptului că vinerea trecută s-au plătit 1,7 milioane de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum o ora
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 29 minute
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 37 minute
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 2 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Ministrul Transporturilor anunţă că au fost depuse şapte oferte pentru construirea drumului expres Arad - Oradea, care va avea 120,47 km

News.ro acum 47 minute
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că au fost depuse, miercuri, şapte oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria, Turcia şi Ucraina, pentru construirea drumului expres Arad - Oradea. Lucrări

Diana Șoșoacă a făcut scandal în fața sediului BEC din Sectorul 2 s-a luat. Senatoarea a chemat salvarea după o confruntare cu jandarmii VIDEO

Ziare.com acum o ora
Senatoarea Diana Șoșoacă a făcut un nou scandal miercuri, 12 iunie, și a încercat să rupă un cordon de jandarmi, susținând ulterior că ar fi fost îmbrâncită, în fața sediului BEC din Sectorul 2, București, unde sunt depozitate buletinele de vot. Pre

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

SCANDAL la Poroina Mare. Primarul ar fi montat CAMERE de supraveghere în secțiile de votare

Gandul acum 2 ore
Descinderi recente au avut loc la Primăria din Poroina Mare, Mehedinți, unde primarul proaspăt ales, Valentina Nuță, se confruntă cu acuzații serioase de supraveghere ilegală a secțiilor de votare. Contracandidatul său era chiar tatăl său. Potrivit

eMAG: Numărul comenzilor înregistrate de antreprenorii care vând pe marketplace-ul regional al companiei s-a majorat cu 23% în 2023

Ziarul Financiar acum 55 minute
Cei 56.000 de selleri care vând pe marketplace-ul regional eMAG, în România, Bulgaria şi Ungaria, au înregistrat în 2023 cu 23% mai multe comenzi faţă de anul precedent, evoluţie susţinută şi de investiţii de 251 mil. lei realizate de companie în ul

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/31°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/26°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°