Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât costă să petreceţi Crăciunul şi Revelionul pe Valea Prahovei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 octombrie 2011 ·

Dacă intenţionaţi să petreceţi Sărbătorile de iarnă în Sinaia sau Buşteni atunci trebuie să scoateţi din buzunare mai mulţi bani ca anii trecuţi. Hotelierii şi proprietarii de pensiuni au majorat preţurile pachetelor turistice pentru Crăciun şi Revelion,însă au inclus facilităţi precum acces gratuit la parcare, saună, sală de fitness şi locuri de joacă.

"Oamenii sunt foarte atenţi la conţinutul ofertei. Criza financiară prin care trecem îi determină pe turişti să caute oferte convenabile ca preţ şi care să includă şi facilităţi la cazare" a precizat Paul Popa, reprezentant al Centrului de Informare şi Promovare Turistică. De exemplu, turiştii care vor opta pentru petrecerea Crăciunului la Hotel „Rina" din Sinaia, cotat la trei stele, cu 242 camere decorate în stil occidental, vor trebui să scoată din buzunare 549 de lei, fiecare. În tarif intră trei nopţi de cazare, mic dejun şi o cină festivă, precum şi participarea la un spectacol ocazionat de sosirea lui Moş Crăciun. Clienţii vor avea acces gratuit la parcare şi la piscină. Pentru perioada Revelionului, tarifele cresc substanţial. Doritorii vor plăti 1.500 de lei, de persoană, pentru patru nopţi de cazare, cu trei cine festive, mic dejun şi programe artistice organizate în nopţile de 31 decembrie şi 1 ianuarie. Mai iefină este cazarea la pensiuni. De exemplu, la Vila „Camelia", din Sinaia, pachetul de Crăciun, care include patru nopti de cazare, cu mic dejun, costă 320 de lei de persoană, iar Revelionul - 750 de lei de persoană. Vile „la cheie" pentru Revelion Mai avantajate vor fi grupurile de turişti care caută să închirieze vile „la cheie". Spre exemplu, Vila „Albă ca Zăpadă" din Sinaia poate fi închiriată toată pentru cinci zile, de Revelion, cu 1650 euro. Unitatea de cazare are cinci camere. Printre facilităţile oferite de proprietari la cazare sunt menţionate: internet prin cablu, parcare, grădină, a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 37 minute
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum o ora
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum 29 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum o ora
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 3 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 3 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°