Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei evenimente gastronomice au loc în Capitală în ultimul weekend al lui brumărel

Publicat in Adevarul, duminică 30 octombrie 2011 ·

Prima ediţie a Festivalului cartofului, Oraşu’n Bucate şi Piaţa Ţărănească sunt opţiunile pe care le au la dispoziţie bucureştenii amatori de bunătăţi tradiţionale sau ecologice.

Duminică, 30 octombrie, este ultima zi a Festivalului Cartofului, organizat la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, în cadrul Târgului naţional de produse ecologice, tradiţionale şi naturale. Aici, producătorii din Covasna şi Braşov au adus patru tone de cartofi. De asemenea, în târg se vor găsi şi cartofi ecologici de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov.

Bunătăţi cu cartofi

Duminică, Nagy Laszlo, din Covasna, pregătesc o tocană din aproape 250 de kilograme de cartofi, 30 de kilograme de costiţă afumată şi cârnaţi, 35 de kilograme de ceapă, 1 kilogram de usturoi, 20 de kilograme de roşii, 25 de kilograme de ardei şi gogoşari şi 10 litri de ulei.

„În mitologia Polineziei obiceiurile de proslăvire a cartofului, prin zei speciali şi ritualuri speciale, aveau o importanţă egală cu atenţia acordată copiilor. În onoarea cartofului, incaşii din Anzi confecţionau vase ce-i redau forma. În prezent, multe ţări au deschise muzee consacrate cartofului, centre de studiu şi cercetare, există şi un Centru Internaţional al Cartofului. Proclamarea anului 2008 drept Anul Internaţional al Cartofului evidenţiază rolul pe care îl are această cultură atât în dezvoltarea siguranţei alimentare, cât şi în utilizarea lui în medicină, în cosmetologie”, a spus Daniela Popa, manager Media Link Buisiness, organizatorul târgului, pentru Agerpres.

„Oraşu’n bucate“

Tot duminică, de la ora 10.00, începe prima ediţie a Festivalului „Oraşu’n bucate“, în faţa Centrului Metropolis (Strada Iancu de Hunedoara, aproape de Ştefan cel Mare şi Piaţa Victoriei). Evenimentul are loc în corturi special amenajate şi încălzite, unde sunt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum 55 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 27 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 2 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Motociclist din Sibiu, mort în Parcul Naţional Ceahlău / A fost găsit în albia unui pârâu, la o diferenţă de nivel de 4 metri / Făcea parte dintr-un grup de motociclişti care l-au căutat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău- Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău. Colegii lui au observat la un moment dat că lipseşte şi l-au căutat împreună cu poliţişti,

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 5 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 5 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 4 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 4 ore
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°