Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoana, criticat din nou in BPN, va fi chemat de conducerea centrala pentru explicatii - surse

Publicat in HotNews, luni 31 octombrie 2011 ·

Fostul presedinte al PSD Mircea Geoana a fost criticat in Biroul Permanent al PSD de luni, liderii social-democrati hotarand sa mai aiba o discutie cu acesta, cel mai probabil saptamana viitoare, potrivit unor surse din PSD citate de Mediafax.

Surse din PSD au declarat ca mai multi membri ai BPN au criticat ultimele afirmatii facute de Mircea Geoana, inclusiv cele referitoare la varianta unei competitii interne in PSD pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidentiale.

Sursele citate au aratat ca lui Geoana i s-au reprosat si intalnirile pe care le organizeaza pentru promovarea Comitetului National de Dezvoltare, despre care unii membri ai BPN au afirmat ca ar fi o incercare de racolare a membrilor PSD.

De asemenea, lui Geoana i s-a reprosat si "slaba comunicare" cu grupul PSD din Senat.

La propunerea presedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, membrii BPN au decis sa ii solicite lui Geoana explicatii pentru declaratiile recente, despre care s-a opinat, in BPN, ca ar dauna unitatii USL.

Cel mai probabil discutia cu Geoana va avea loc saptamana viitoare, au precizat sursele mentionate, aratand ca la ea vor participa nu doar Victor Ponta si Ion Iliescu, ci si alti membri ai BPN, daca vor dori.

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, la o emisiune televizata, raspunzand unei intrebari, ca nu exclude o noua candidatura a sa la Presedintie, liderul PSD Liviu Dragnea replicand, la un post radiofonic, ca fostul presedinte al PSD trebuie sa se inscrie in PNL pentru a avea sanse.

Intrebat, sambata, la Realitatea TV, daca exclude o noua candidatura la Presedintie in 2014, Geoana a raspuns: "Aici este ca la Cupa Romaniei la fotbal, sau ca la tenis, la un turneu de tenis: ca sa te califici trebuie sa treci de semifinala. Semifinala aici este cea de anul viitor la alergerile parlamenta

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 3 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Tragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Loto 5/40 şi Super Noroc de duminică 26 mai 2024. Numerele câştigătoare

Adevarul acum 48 minute
Duminică, 26 mai, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste 1,04 milioane de lei.

Atac cu drone la o școală din Gaza folosită drept adăpost. Cel puţin zece persoane au fost ucise

Ziare.com acum o ora
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au murit în Gaza după un atac cu drone la o şcoală în care se adăposteau, potrivit angajaţilor din sănătate locali, relatează CNN. Şcoala Al-Nazla din Saftawy, la periferia Jabaliya, era folosită ca adăp

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 3 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 9 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Concertul lui Nicki Minaj din Manchester a fost anulat, după ce artista a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam

Mediafax acum o ora
Nicki Minaj a fost arestată sub suspiciunea de posesie şi export de droguri uşoare înainte de a fi amendată şi i s-a permis să-şi continue călătoria, a declarat poliţia olandeză. Cu toate acestea, ea nu a ajuns la Manchester la timp pentru concertul

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 10 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 10 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Un incendiu izbucnit la o sală de jocuri provoacă moartea a cel puţin 20 de persoane, în India

News.ro acum o ora
Cel puţin 20 de persoane au murit după ce un incendiu a izbucnit la o sală de jocuri, în oraşul Rajkot din vestul Indiei, afirmă oficiali locali, citaţi de CNN. Comisarul de Poliţie din Rajkot, Raju Bhargava, a declarat pentru ANI că incendiul este

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 13 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Vremea

București
acum

19°
dum.

14°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°