Daniel Hannan rememorează momentele trăite în `89 în Bucureşti şi ne aminteşte că eroii care şi-au riscat viaţa au făcut-o pentru că doreau să fie liberi.
20 de ani mai târziu ne întreabă, într-un interviu pentru inliniedreaptă.net, dacă libertatea pe plan extern e compatibilă cu înţelegerile pe care Schroeder-ii europeni le fac, în nume personal, cu Gazpromul.
ILD: Haideţi să discutăm despre politica externă a Uniunii Europene. Henry Kissinger a cerut un număr de telefon pentru Europa, pentru că „dacă vreau să sun Europa, nu știu numărul". Problema este că până astăzi politica externă este făcută de țări, nu de UE. O văd pe doamna Ashton și pe ceilalți birocrați şi văd că nu au o poziție principială, nu au autoritate și nu au pregătirea necesară pentru asta.
DH: Ştiţi că Henry Kissinger a negat că ar fi spus asta.
ILD: Da, asta mi-a spus şi Struan Stevenson acum câțiva ani, aici în Parlament, însă fraza sună bine, cel puţin din punct de vedere jurnalistic.
DH: Da, jurnalistic sună bine. În primul rând, în principiu, nu există niciun avantaj în a avea o politică externă comună, decât dacă rezultă într-o politică externă mai bună. Nu este nimic special în a face parte dintr-un stat mai mare. Norvegia este în afara UE, nimeni nu crede că Norvegia nu are influență în lume. Norvegia a negociat acordul israelo-palestinian în Oslo, Norvegia a negociat acordurile de pace în Sri Lanka, este activă în Sudan, în Asia de Sud-Est.
Îmi amintesc că ambasadorul norvegian la Londra, în momentul în care şi-au depus candidatura pentru a intra în UE, mi-a spus că cea mai neplăcută perioadă pentru el era chiar înainte de referendum (la care norvegienii au spus „NU"), „pentru că trebuia să stau mereu alături de ceilalți 15 miniștri de externe din UE (de la acea vreme - n.m.). De obicei nici nu aveam șansa de a vorbi". Iar imediat ce norvegienii vo
