Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gaddafi a căutat mâncare în gunoaie în ultimele zile din viaţă

Publicat in Adevarul, marți 8 noiembrie 2011 ·

Fostul şef al serviciilor libiene de securitate, Mansour Daou, care a rămas până la final alături de Muammar Gaddafi, povesteşte cum fostul lider libian a fost nevoit să caute mâncare în gunoaie şi să se ascundă în casele abandonate din zona oraşului Sirt, relatează CNN.

Într-un interviu acordat CNN, Daou povesteşte că Muammar Gaddafi a plecat din Tripoli către Sirt la 18 august, cu două zile înainte ca rebelii să intre în capitală. El a rămas în capitală până când a devenit clar că aceasta nu mai era un loc sigur pentru liderii regimului, moment în care, la 22 august, a plecat la Bani Walid împreună cu fiul lui Gaddafi Seif al-Islam şi cu şeful serviciilor de informaţii Abdullah al-Senussi. El a rămas cu ei timp de patru zile, după care a mers la Sirt.

Potrivit lui Daou, condiţiile lor de trai erau de la proaste la îngrozitoare, în timp ce rebelii îşi intensificau asediul asupra oraşului Sirt. Ei se mutau din casă în casă la fiecare trei sau patru zile, supravieţuind cu puţina mâncare pe care o găseau. Către final nu mai aveau electricitate, apă sau mijloace de comunicare cu restul lumii.

Gaddafi şi-a petrecut ultimele zile scriind şi citind cărţile pe care şi le luase în valize, a declarat Daou, dar comportamentul său a devenit şi mai impredictibil. În timp ce combatanţii au înconjurat Sirt, grupul lui Gaddafi a vrut să plece din oraş, dar fostul lider libian a refuzat. La 20 octombrie, el şi fiul său Mutassim au decis să se îndrepte către locul de naştere al dictatorului.

Convoiul lor format din aproximativ 40 de vehicule ar fi trebuit să plece înainte de răsăritul soarelor, când forţele rebele se odihneau, dar a plecat prea târziu.

Fostul oficial libian susţine, de asemenea, că Muammar Gaddafi credea că poate rămâne la putere, deşi apropiaţii lui au încercat să îl convingă să plece din ţară încă din martie. Fiii lui au respins această

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 31 minute
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum o ora
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum 24 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum o ora
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 3 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 3 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°