Nevoia de lucruri vechi este, de fapt, nevoia de a fi altfel şi de a aduce în garderobă lucruri care nu se găsesc în mall-uri. Magazinele obişnuite au răspuns acestor aşteptări prin crearea colecţiilor de „vintage inspired“. Să fie nou, dar pe modelul vechi.
În acelaşi timp, hainele şi accesoriile vintage sînt percepute la noi ca fiind nişte chilipiruri. Preţurile sînt relativ mici faţă de preţurile care se practică la tîrgurile şi magazinele vintage din alte ţări.
Ce ar fi bine de reţinut este că vintage nu înseamnă neapărat ieftin. O piesă valoroasă costă mult oricînd. Iar faptul că un lucru valoros este păstrat zeci de ani într-o condiţie bună înseamnă pentru acesta plusvaloare. La fel, preţul diferă în funcţie de „vîrsta“ unui lucru. O rochie din anii ’20, într-o stare foarte bună, nu se poate compara cu o rochie din anii ’80. Există bijuterii valoroase şi bijuterii mai ieftine. Sînt haine semnate de designeri cunoscuţi, de case de modă care au dispărut de ceva timp şi altele care şi-au pierdut etichetele (sau nu le-au avut niciodată).
Un articol vintage va spune „sînt altfel şi altul ca mine nu găseşti“. Sînt tipice sau complet atipice modei din perioada considerată vintage (fiecare decadă a perioadei 1920-1985) şi pot fi lucrate manual, din dantelă fină sau din material sintetic, cu o piatră lipsă sau în stare desăvîrşită. Şi, mai ales, pot fi reintroduse în circuitul comercial: „azi le port eu, peste 50 de ani le poate purta copilul unui străin“.
Deşi folosite, unele articole îşi păstrează starea intactă. Altele sînt noi. Altele pot fi folosite doar ca piese de colecţie.
În România, acest vintage a venit din alte părţi. Din reviste şi de la televizor, de la diverse vedete, şi s-a făcut vizibil datorită unui amestec de magazine online, bloguri şi site-uri. Apoi au apărut tîrgurile vintage. Acum putem spune ca avem un public care
