(Dar e plin de resurse. Like! Unlike!)
Se ţine bine la vîrsta lui. Merge! Hrănit de neştiinţă, amnezie, plăcut-dulceag. Uite, exemple, cărţile de istorie şi literatură română, Lipscanii şi vintigiul. Puţini citesc, mulţi habar n-au şi nici nu-i interesează, număraţi vor să nu ştie mai mult decît i-ar indispune.
Cărţile
Plictiseală mare să deschizi o carte de literatură română clasică, de istorie a românilor. Predare didactică şi prăfuită în şcoală. Texte recomandate datate, lipsă de timp pentru a descifra limba regională, veche. Examen. Cantemir, Budai-Deleanu, cronicarii de necitit. Eminescu romantic, adică, uşor, lasă-l în „nebunia“ lui. Cine citeşte, bă, Camil Petrescu? Burebista tot cel mai viteaz. Mihai Viteazu tot unificatorul. Oh, dar ce ne place să ne lăudăm cu ei. Unii. Să-i cităm din ce-am pescuit prin şcoală. Tot unii. Tineri sub 25 de ani, habar n-au de citate. Dă Eminescu de mîncare? Te duce în Spania Mihai Viteazu? Nu, nu, nu. Literatura & istoria cîh. Sînt „de nişă“. Doar în copilărie şi liceu. Bune de copilărit? Urticarie.
Lipscanii
DE ACELASI AUTOR Oh, porcule, cît de mult ţi-am dus dorul! Piaţa duminica de dinainte de Crăciun Vizavi de Eneida Vai de oasele noastre! Sîntem urşiBăuta în Lipscani e obligatorie. E mişto zona. Nu-mi pasă ce-i cu ea. Dar dacă nu s-ar bea în Lipscani, nimeni n-ar renova casele, nici dracu’ n-ar băga canalizare şi asfalt. Bei pînă pici jos, pînă nu mai poţi. Cul, tuşesc dacă nu beau în Lipscani. Nu contează cît costă salata cu fire de somon, contează să fiu văzut. Mă îmbăt la crîşme cu nume ce amintesc de vechi, dar care nimănui nu-i clintesc vreo amintire. Pereţii sînt tapetaţi cu poze dintr-un oraş al unei lumi ce nu mai există. Şi n-a existat vreodată cu adevărat. Dabăl idealizare. Ce-mi pasă? Figuraţie pentru un loc unde sînt vedetă, unde trăncănesc, rîd de mă dor bojocii. Bere la 4 le
