De la începutul acestei luni, în Mehedinţi au fost afectate peste 100 de hectare de vegetaţie uscată, păşune şi lizieră de pădure.
Dacă incendiile crează distrugeri materiale şi pierderi de vieţi omeneşti, vinovaţii ar putea fi trimişi în faţa instanţelor de judecată. Din păcate, în majoritatea cazurilor, pompierii nu găsesc pe nimeni la locul incendiului, întrucât făptuitorii văd că flăcările scapă de sub control şi fug.
Arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează contravenţional cu amenzi cuprinse între 1000 - 2500 de lei.
“Arderea miriştilor se face numai cu acceptul celor de la Mediu şi pe baza permisului de lucru cu foc, eliberat de primar sau de şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă şi numai după luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii”, susţin reprezentanţii ISU “Drobeta”.
Mai mult decât atât, arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă penală de la 30.000 lei- 60.000 lei.
Potrivit legii, focul deschis pe timp de vânt este interzis, iar fermierii care nu au autorizaţie pentru astfel de acţiuni pot pierde şi subvenţiile europene pentru pământul deţinut.
Arderea vegetaţiei se face numai după obţinerea unui permis de lucru cu focul, acesta fiind emis, prin grija primarului, de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau de către o persoană desemnată în acest sens.
Potrivit legislaţiei, edilii sunt obligaţi să-i informeze pe